Gabriel Liiceanu, Epistolar

Asa cum spune si titlul, cititorul are in fata o carte alcatuita din scrisori. Nu e prima de acest gen din literatura si, desigur, nici ultima. Ceva o singularizeaza totusi: prilejul care i-a dat nastere, grauntele in jurul caruia s-au asternut atatea ganduri si atatea sentimente – nu intotdeauna avuabile, insa intotdeauna salvate de frumusetea expresiei. Acest „graunte“ este o alta carte: Jurnalul de la Paltinis. Despre el vorbesc in scrisorile lor, cu patima si insufletire, cu omeneasca incrancenare si neomeneasca detasare, paisprezece intelectuali romani, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: Radu Bogdan, E.M.Cioran, Petru Cretia, Stefan Aug. Doinas, Ion Ianosi, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Andrei Pippidi, Andrei Plesu, Mariana Sora, Marin Tarangul si Sorin Vieru. Personajul central al acestei carti neobisnuite nu este insa nici Jurnalul care i-a dat nastere, nici autorul lui si nici acela care a prilejuit jurnalul insusi. Personajul central al Epistolarului este postasul. Fireste, nu cel din Arles, pictat de Van Gogh, care priveste catre cititor de pe coperta, si nici vreun alt reprezentant contemporan al breslei. Postasul de aici e unul nevazut, mesager din stirpea lui Hermes, purtator nu al misivelor schimbate vreme de doi ani intre personajele inzestrate cu stare civila, ci al spiritului din care se impartasesc cu totii. Lui i se datoreaza si minunata potrivire a gandurilor, si prezenta momentului istoric in filigran, si transfigurarea, in final, a tuturor resentimentelor. Lui se cuvine, asadar, sa-i multumim.