Închide Close

Editura Humanitas

André Scrima, Funcţia critică a credinţei

Din categoriile religie

În colecția Seria de autor André Scrima

Distincţia şi articularea între credinţă şi religie, raporturile lor specifice cu ordinea istoriei, cu proiectul omului modern: iată subiectele unei investigaţii conduse cu pătrundere spirituală şi rafinament intelectual. Laicitatea face şi ea parte din planul divin. În ea, credinţa vie are de descifrat semne şi responsabilităţi, are de întruchipat un vector eliberator, critic faţă de orice închidere, fie că ţine de proiecte şi ideologii seculare sau de instalările religiei în veac.  „Conştiinţa credinţei", spune André Scrima, „îşi adresează critica atât lumii, cât şi instituţiei religioase [...] cu dorinţa de a le asuma pe amândouă într-o luciditate mereu vie, de a le îndemna la o depăşire şi de a le oferi, în cele din urmă, un fel de profeţie a sensului: anume că lumea are un sens, că, în pofida a toate, lumea este încă în stare să primească acest sens, această iubire, să facă faţă scopului ei ultim". (Anca MANOLESCU)

Prefaţă, traducere, note şi îngrijirea volumului de Anca Manolescu

Despre André Scrima

ANDRÉ SCRIMA (1925, Gheorgheni – 2000, Bucureşti). Monah, membru al Grupului de la Antim („Rugul Aprins“), arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); membru şi inspirator, din 1959, al comunităţii monastice ortodoxe de la Deir-al-Harf, Liban. Studii, la Bucureşti, de filozofie, matematică şi teologie; între 1957 şi 1959 e doctorand la Benares, India, cu o teză despre „The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita-Vedanta“. Profesor de filozofie şi de ştiinţe religioase la Universitatea Catolică Saint-Joseph, Beirut (1968–1989) şi la Universitatea Maronită Saint-Esprit, Kaslik, Liban. A fost membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi Filozofie a Ştiinţei de la Bruxelles şi Senior Fellow al Colegiului Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti.Volume publicate în România: Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, cu o prefaţă de Andrei Pleşu, Humanitas, 1996, 2000; Comentariu la Evanghelia după Ioan (partea a doua), Humanitas, 2003; Despre isihasm, Humanitas, 2003; Teme ecumenice, Humanitas, 2004; Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefaţă de H.-R. Patapievici, Anastasia, 2004; O gândire fără ţărmuri. Lucrările colocviului dedicat lui André Scrima, organizat de Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate şi de Institutul Ludwig Boltzmann pentru studiul problemelor religioase ale integrării europene (Bucureşti, 24 ianuarie 2004), Humanitas, 2005; Antropologia apofatică, Humanitas, 2005; Biserica liturgică, Humanitas, 2005; Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, Humanitas, 2008; Ortodoxia şi încercarea comunismului, Humanitas, 2008; Experienţa spirituală şi limbajele ei, Humanitas, 2008.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Funcţia critică a credinţei
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 308
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3160-2
  • Colecție: Seria de autor André Scrima
  • Domeniu: religie
  • Autor: André Scrima
  • Ediţie îngrijită de: Anca Manolescu
  • Prefaţă: Anca Manolescu
  • Traducere şi note: Anca Manolescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact