Georges Minois, Istoria sinuciderii

Cunoscut cititorilor ca autor al Istoriei infernurilor (Humanitas, 1998), Georges Minois, specialist in istoria mentalitatilor religioase, se apleaca de aceasta data asupra unei teme ce a fost intotdeauna intampinata cu tacere, stanjeneala sau indignare: sinuciderea. Daca omenirea exista este pentru ca omul a gasit pana acum destule motive ca sa traiasca. A alege intre viata si moarte n-a constituit, cel putin pentru cei multi, decat o problema prost pusa. Caci cum sa alegi intre viata si moarte? Si totusi nu rareori se intampla ca oamenii sa decida ca viata nu mai merita sa fie traita, punandu-i capat in mod voluntar. Mai mult chiar, de la Cato si Seneca si pana la Montherlant si Weininger, s-au ivit destule voci care sa afirme ca sinuciderea este proba suprema a libertatii umane. Daca in Evul Mediu sinuciderea trecea drept o insulta adusa lui Dumnezeu, sinucigasii avand parte de o simbolica dar macabra executie postuma, dupa Renastere termenii noi in care s-a pus problema liberului arbitru si criza valorilor traditionale au pus sub semnul intrebarii interdictia crestina a suicidului. Sub efectul mentalitatii permisive a ultimelor secole, moartea voluntara avea sa-si piarda caracteristica sa de culpa, fara sa capete insa vreo aprobare oficiala.traducere de Mircea Ionescu