Închide Close

Editura Humanitas

Steven Weinberg, Lumea explicată

Descoperirea științei moderne

Din categoriile istorie, ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Traducere de Dan Nicolae Popescu

 

Este o şansă faptul că unul dintre marii fizicieni ai lumii, laureatul Nobel Steven Weinberg, s-a pasionat de istoria ştiinţei şi a oferit publicului larg o perspectivă pătrunzătoare şi originală asupra evoluţiei cunoaşterii. Lumea explicată e povestea descoperirii ştiinţei moderne – o aventură începută în Grecia antică, apoi continuată în Evul Mediu arab şi european şi dusă la bun sfârşit prin opera lui Newton. Weinberg priveşte cunoştinţele trecutului ca un fizician al zilelor noastre, dar cultura lui umanistă îl ajută să înţeleagă legăturile subtile ale ştiinţei cu poezia, muzica, religia şi filozofia.

 

„Sunt fizician, nu istoric, însă de-a lungul timpului istoria ştiinţei a ajuns mă fascineze tot mai mult. Este o poveste extraordinară, una dintre cele mai interesante din istoria omenirii. Este, de asemenea, o poveste care, pentru oamenii de ştiinţă ca mine, are o miză personală. Cercetarea actuală poate fi ajutată şi limpezită de cunoaşterea trecutului ei, iar pe unii savanţi cunoaşterea istoriei ştiinţei îi stimulează în activitatea lor.“ (STEVEN WEINBERG)

Despre Steven Weinberg

STEVEN WEINBERG s-a născut la New York în 1933. Înclinaţia sa timpurie pentru ştiinţă a fost încurajată de familie, iar de la 15–16 ani preocupările sale s-au concentrat asupra fizicii teoretice. A studiat la Universitatea Cornell, apoi la Institutul de Fizică Teoretică din Copenhaga (care poartă acum numele lui Niels Bohr) şi a obţinut doctoratul la Universitatea Princeton. În îndelungata sa carieră didactică, a predat între altele la universităţile Columbia, Berkeley, Harvard şi Texas. Cercetările sale s-au concentrat de la început cu precădere asupra teoriilor de câmp, domeniul „fierbinte“ al fizicii de la jumătatea secolului, iar spre sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 a contribuit decisiv la elaborarea teoriei câmpului electroslab, teorie ce unifică interacţia electromagnetică cu cea nucleară slabă. Acest pas imens în direcţia unificării tuturor interacţiilor din natură, visul de aur al fizicienilor, i-a adus în 1979 Premiul Nobel (primit în acelaşi an şi de Sheldon Glashow şi Abdus Salam pentru contribuţii la aceeaşi teorie a câmpului electroslab). Din anii ’60, cercetările lui Steven Weinberg încep să se orienteze şi spre astrofizică, iar în 1972 publică Gravitation and Cosmology, care devine un tratat de referinţă în domeniu. Este de asemenea autorul unor cărţi care se adresează publicului larg: The First Three Minutes: A Modern View of the Origin of the Universe (1977), The Discovery of Subatomic Particles (1983, apărută într-o ediţie revăzută în 2003), Elementary Particles and the Laws of Physics (1987, împreună cu Richard Feynman), Dreams of a Final Theory (1993), Facing Up: Science and its Cultural Adversaries (2001), Glory and Terror: The Coming Nuclear Danger (2004), Lake Views: This World and the Universe (2010), To Explain the World: The Discovery of Modern Science (2015).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Lumea explicată
  • Subtitlu: Descoperirea științei moderne
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 404
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5697-1
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: istorie, ştiinţă
  • Autor: Steven Weinberg
  • Traducere: Dan Nicolae Popescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact