Închide Close

Editura Humanitas

Radu Sergiu Ruba, O vară ce nu mai apune

În colecția în afara colecţiilor

„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase. Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor." (Radu PARASCHIVESCU)

Despre Radu Sergiu Ruba

RADU SERGIU RUBA (n. 1954, Ardud, jud. Satu Mare) a urmat o parte din cursurile primare la Răteşti, în judeţul de baştină, apoi la Şcoala pentru Nevăzători din Cluj. La vîrsta de 11 ani şi-a pierdut complet vederea. A absolvit în 1978 Facultatea de Limbi Străine, specializarea franceză-engleză, din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de limbă franceză, inspector în Ministerul Educaţiei, traducător şi interpret, ziarist în presa scrisă şi radiofonică, lector de limbă engleză în cadrul unor programe organizate de British Council din capitală. În perioada 2010–2012 a fost consilier al ministrului muncii. În prezent este preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, redactor al revistei Impact, realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune. Face parte din conducerea Uniunii Europene a Nevăzătorilor. A debutat ca poet în 1983, cu volumul Spontaneitatea înţeleasă. Au urmat apoi volumele Iluzia continuă (versuri, 1988), La Zodiac, birjar! (poeme în versuri şi proză, 1994), Contrabanda memoriei (proză scurtă, 1997), Papa Ioan Paul al II-lea şi România (în colaborare, 1999), Marginal (versuri, 2001), Dialoguri şi eseuri (2001; reed. 2002), Graţia Dizgraţia (versuri, 2003), Demonul confesiunii (roman, 2004; reed. 2009) Traversarea (poeme în versuri şi proză; antologie de autor, 2012) şi altele. Cu poezie, proză scurtă şi eseu, autorul a apărut în antologii şi almanahuri publicate în România, Australia, Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Statele Unite. Traduceri din limba franceză: Michel Tournier, Vineri sau viaţa sălbatică (Univers, 1999; reed. Humanitas, 2008); (în colaborare) Gilles Lipovetsky, A treia femeie (Univers, 2000); Michel Tournier, Jurnal extim (Humanitas, 2009). Autorul a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural" în grad de Cavaler de către preşedintele României (2008). A fost recompensat cu numeroase premii, dintre care amintim Premiul Ministerului Afacerilor Externe al Franţei la Concursul internaţional al nuvelei francofone (Paris, 1993), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul Graţia Dizgraţia (2004) şi Premiul pentru poezie al Revistei Convorbiri Literare (Iaşi, 2008). Radu Sergiu Ruba a fost inclus în Enciclopedia Who's Who România 2002 şi 2009 şi în Who's Who Europa 2003.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O vară ce nu mai apune
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 268
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4576-0
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Radu Sergiu Ruba

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact