Marie-France Ionesco, Portretul scriitorului in secol

La origine trebuia sa fie un interviu... S-a transformat intr-un portret al scriitorului in secol, cu angajamentele si optiunile sale, cu prieteniile si mai ales cu scrierile sale, fata in fata cu sine insusi si cu propriile interogatii. Cand Gabriela Adamesteanu a venit la Paris in iarna trecuta, am inceput impreuna un interviu la magnetofon. Fiind din pacate dotata cu o „spontaneitate lenta“, am rugat-o sa-mi lase intrebarile, urmand sa-i raspund in scris. Intre timp au aparut cartea Martei Petreu Ionesco in tara tatalui si cea a Alexandrei Laignel–Lavastine Cioran, Eliade, Ionesco: L'oubli du fascisme. Gabriela Adamesteanu mi-a trimis deci alte intrebari legate de cele doua lucrari care il implica pe Eugene Ionesco. De aceea „capitolele“ acestui text corespund, mai mult sau mai putin, intrebarilor Gabrielei Adamesteanu, care mi-au servit drept fir conducator, facandu-ma sa iau in consideratie o serie de aspecte pe care personal nu as fi avut de gand sa le tratez. Aceste probleme erau in numar de sase: – Eugene Ionesco „sofist“, „manierist“; – Originile materne ale lui Eugene Ionesco; – Exilul; – Eugene Ionesco la Vichy; – Eugene Ionesco si Romania; – Relatiile dintre Eugene Ionesco, Cioran si Eliade. Aceasta calatorie in universul lui Ionesco m-a determinat sa iau in consideratie si etapele dezvoltarii sale spirituale si intelectuale, gusturile si optiunile lui literare. De aici un al saptelea capitol, intitulat: „Cartile–far. Influentele literare“.traducere de Mona Tepeneag