Închide Close
Problemele fundamentale ale fenomenologiei

Editura Humanitas

Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei

Coperta 4 Heidegger Problemele fundamentale ale fenomenologiei Acest volum reprezinta, intr-un sens, continuarea la Fiinta si timp, in masura in care marele tratat heideggerian a ramas neterminat. Ultima sectiune, cea care ar fi trebuit sa dea raspunsul la faimoasa intrebare cu privire la sensul fiintei in genere, nu a mai aparut. Promisiunea implicita din titlu - aceea de a pune in lumina legatura fiintei cu timpul - nu a fost asadar indeplinita. Diferite motive, legate in special de limbajul inadecvat in care redactase aceasta a treia sectiune, l-au facut pe Heidegger sa o arda in cele din urma. Iata insa ca în acelasi an în care a aparut Fiinta si timp (1927), Heidegger reia întrebarea sa fundamentala în prelegerea de fata - de asta data dintr-un alt punct de vedere, si anume venind pe firul istoriei metafizicii occidentale. Elaborarea analiticii Dasein-ului si, prin aceasta, a întrebarii cu privire la sensul fiintei în genere pornind de la timp, presupunea acum o destructie a conceptului de fiinta pus în joc în mod inconstient de catre filozofia traditionala de la Platon la Hegel: si anume fiinta ca prezenta. Legatura fiintei cu timpul este pusa astfel în lumina, în acest curs, doar la nivelul ecstazei prezentului. Importanta acestor analize pentru propriul proiect l-au facut pe Heidegger sa aleaga prelegerea de fata drept volum inaugural al Operelor sale complete, care au început sa apara din 1975. Traducere din germana de Bogdan Minca si Sorin Lavric
Despre Martin Heidegger

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. Provine din şcoala fenomenologică întemeiată de Edmund Husserl, al cărui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta însă o cu totul altă concepţie asupra fenomenologiei, transformând-o radical, sub influenţa filozofiei vieţii (Dilthey) şi a filozofiei existenţei (Søren Kierkegaard), într-o fenomenologie ce are în centrul ei „întrebarea privitoare la fiinţă“ (ontologie). În tinereţe face studii de teologie (1909–1911) şi filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde îşi începe activitatea didactică în anul 1915. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, este rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. În anii de mijloc ai carierei sale, spre sfârşitul anilor '30, se dedică interpretării operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importantă este Sein und Zeit / Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul iniţial, fără a o încheia vreodată. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenţa adevărului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Problemele fundamentale ale fenomenologiei
  • An apariție: 2006
  • Ediție: editia I
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-1434-3
  • ISBN-10: 973-50-1434-3
  • Colecție: Seria de autor Martin Heidegger
  • Autor: Martin Heidegger

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact