Scrisori 1925–1975 și alte documente

Martin Heidegger, Hannah Arendt, Scrisori 1925–1975 și alte documente

Traducere de Catrinel Pleșu și Cătălin Cioabă

În filozofia sa, care s-a impus printr-o terminologie cu totul originală şi prin crearea unor concepte mereu inedite, Martin Heidegger a omis constant şi în mod intenţionat cuvântul „iubire“ – deşi discursul său filozofic avea ca principal obiect, mai cu seamă în perioada de tinereţe, „fiinţa umană“ (Dasein) şi tot ce ţine de ea.În scrisorile către Hannah Arendt, publicate în volumul de faţă, acest cuvânt intră în prim-plan şi este rostit cu toată tăria, dezvăluind „prea-omenescul“ impetuos al filozofului. Iubirea devine dintr-odată mai mult decât un simplu cuvânt, devine o forţă „daimonică“, incontrolabilul însuşi. „Daimonicul m-a izbit din plin“, spune Heidegger într-una dintre primele sale scrisori, la câteva zile după ce are loc prima întâlnire cu Hannah.Şi totuşi, chiar aici, în aceste epistole înflăcărate de iubire, sunt reluate şi puse tot mai direct marile întrebări filozofice despre om şi despre jocul periculos pe care acesta încearcă, de fiecare dată, să-l joace cu istoria. Textele de faţă dau mărturie despre istoria unei iubiri strâns legate de istoria secolului XX, din inima căruia, cu tot patosul său interogativ – şi lăsând deoparte orice „cod filozofic“ –, Martin Heidegger se întreabă: „Oare prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înţeleagă că nu el se face pe sine?“

„Filozofia are, aşadar, voie să pătrundă într-un discurs amoros şi să contribuie la alcătuirea lui (pasaje întregi din declaraţiile făcute «domnişoarei Arendt» sunt scrise în cel mai crâncen «cod heideggerian»), în vreme ce amorul dă rău într-un discurs filozofic şi trebuie, în consecinţă, ignorat. Dar de ce?“ (GABRIEL LIICEANU)

Despre Martin Heidegger

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. Provine din şcoala fenomenologică întemeiată de Edmund Husserl, al cărui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta însă o cu totul altă concepţie asupra fenomenologiei, transformând-o radical, sub influenţa filozofiei vieţii (Dilthey) şi a filozofiei existenţei (Søren Kierkegaard), într-o fenomenologie ce are în centrul ei „întrebarea privitoare la fiinţă“ (ontologie). În tinereţe face studii de teologie (1909–1911) şi filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde îşi începe activitatea didactică în anul 1915. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, este rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. În anii de mijloc ai carierei sale, spre sfârşitul anilor '30, se dedică interpretării operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importantă este Sein und Zeit / Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul iniţial, fără a o încheia vreodată. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenţa adevărului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).

Despre Hannah Arendt

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa. În 1941 a ajuns în SUA, unde iniţial a scris pentru ziarul de limbă germană Aufbau şi a lucrat la Editura Schocken Books, ocupând în acelaşi timp poziţii-cheie în diverse organizaţii evreieşti. A fost una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, abordând în lucrările sale cele două mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. În 1951 a apărut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, în care analiza mecanismelor ce au făcut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigură menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează. În 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienţă descrisă în cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), în care formulează celebra teză a „banalităţii răului“. În anii '60 şi '70 a ţinut cursuri la mai multe universităţi (Berkeley, Princeton, Chicago) şi la New School for Social Research (New York). A scris pentru numeroase ziare şi reviste, între care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York în 1975. La Editura Humanitas au mai apărut Scrisori. 1925- (corespondenţa cu Martin Heidegger, 2007) şi Făgăduinţa politicii (2010).

Alte Detalii

Categorie: carte
Titlu: Scrisori 1925–1975 și alte documente
An apariție: 2017
Ediție: a II-a
Pagini: 504
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-50-5637-7
Colecție: în afara colecţiilor
Domeniu: memorialistică & diaristică, filozofie
Autor: Martin Heidegger, Hannah Arendt
Editor: Ursula Ludz
Traducere: Catrinel Plesu, Cătălin Cioabă

Noi apariții

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente