Martin Heidegger, Hannah Arendt, Scrisori 1925–1975 și alte documente

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. Provine din şcoala fenomenologică întemeiată de Edmund Husserl, al cărui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta însă o cu totul altă concepţie asupra fenomenologiei, transformând-o radical, sub influenţa filozofiei vieţii (Dilthey) şi a filozofiei existenţei (Søren Kierkegaard), într-o fenomenologie ce are în centrul ei „întrebarea privitoare la fiinţă“ (ontologie). În tinereţe face studii de teologie (1909–1911) şi filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde îşi începe activitatea didactică în anul 1915. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, este rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. În anii de mijloc ai carierei sale, spre sfârşitul anilor '30, se dedică interpretării operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importantă este Sein und Zeit / Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul iniţial, fără a o încheia vreodată. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenţa adevărului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa. În 1941 a ajuns în SUA, unde iniţial a scris pentru ziarul de limbă germană Aufbau şi a lucrat la Editura Schocken Books, ocupând în acelaşi timp poziţii-cheie în diverse organizaţii evreieşti. A fost una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, abordând în lucrările sale cele două mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. În 1951 a apărut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, în care analiza mecanismelor ce au făcut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigură menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează. În 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienţă descrisă în cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), în care formulează celebra teză a „banalităţii răului“. În anii '60 şi '70 a ţinut cursuri la mai multe universităţi (Berkeley, Princeton, Chicago) şi la New School for Social Research (New York). A scris pentru numeroase ziare şi reviste, între care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York în 1975. La Editura Humanitas au mai apărut Scrisori. 1925- (corespondenţa cu Martin Heidegger, 2007) şi Făgăduinţa politicii (2010).

• Categorie: carte
• Titlu: Scrisori 1925–1975 și alte documente
• An apariție: 2017
• Ediție: a II-a
• Pagini: 504
• Format: 13x20 cm
• ISBN: 978-973-50-5637-7
• Colecție: în afara colecţiilor
• Domeniu: memorialistică & diaristică, filozofie
• Autor: Martin Heidegger, Hannah Arendt
• Editor: Ursula Ludz
• Traducere: Catrinel Plesu, Cătălin Cioabă