Închide Close

Editura Humanitas

Oliver Sacks, Unchiul Tungsten

Amintiri dintr-o copilărie chimică

Din categoriile ştiinţă, memorialistică & diaristică

În colecția Ştiinţă

Traducere de Miruna Fulgeanu

Cu mult înainte să devină un mare neurolog, Oliver Sacks era un băiețel fascinat de metale, reacții chimice, fotografie, radioactivitate, de poveștile lui H.G. Wells și, mai ales, de tabelul lui Mendeleev. În această fermecătoare carte de amintiri care îi completează memoriile (În mişcare. O viaţă, Humanitas, 2015), Sacks scrie povestea lui de dragoste cu știința și își evocă viața din copilărie în mijlocul unei numeroase familii, ale cărei personaje principale sunt o mamă chirurg, un tată medic de familie și, firește, unchiul Tungsten, fabricantul de becuri atotştiutor care i-a dezvăluit secretele chimiei.Acest volum nu conţine însă doar amintiri, ci şi o istorie a ştiinţei minunat de simplă şi clară – o istorie a chimiei şi fizicii aşa cum le-a descoperit şi le-a înţeles treptat mintea curioasă și pasionată a unui copil.

„Viaţa mea s-a schimbat atunci când am văzut tabelul lui Mendeleev, când l-am «înţeles». L-am copiat în caietul meu de exerciţii şi l-am purtat cu mine peste tot; am ajuns să-l ştiu atât de bine – şi vizual, şi con-ceptual –, încât puteam să-l urmăresc mintal în orice direcţie, urcând într-o grupă, apoi cotind la dreapta într-o perioadă, oprindu-mă, coborând o treaptă, dar ştiind mereu unde mă aflu. Era ca o grădină, ca grădina numerelor pe care o îndrăgisem în copilărie – însă, spre deosebire de ea, era adevărată, era o cheie ce deschidea universul. Am petrecut ore întregi, fermecat, complet absorbit, hoinărind şi descoperind prin grădina fermecată a lui Mendeleev.“ (OLIVER SACKS)

Despre Oliver Sacks

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye (2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă, Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020), Everything in Its Place (2019, trad. rom. Toate la locul lor. Primele iubiri, ultimele poveşti, Humanitas, 2021).

 

Fotografia autorului © Adam Scourfield

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Unchiul Tungsten
  • Subtitlu: Amintiri dintr-o copilărie chimică
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 344
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5780-0
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă, memorialistică & diaristică
  • Autor: Oliver Sacks
  • Traducere: Miruna Fulgeanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact