Închide Close

Editura Humanitas

Bronisław Wildstein, Valea nimicniciei

În colecția în afara colecţiilor

Traducere și note de Constantin Geambaşu

 

Valea nimicniciei nu e o lectură pentru oameni slabi; e o carte dură, chiar brutală pe alocuri, despre cum mașinăria securistă de distrus vieți și conștiințe continua să prospere și să tragă sforile în «democrația liberală» din Polonia de după «Masa Rotundă». Este demersul unui autor cunoscut pentru curajul și luciditatea lui, manifestate în scrierea acestui roman, ca și în toată opera sa, și, mai ales, în istoria reală. Un demers necesar, vindecător, asemenea acțiunii unui chirurg sau a unui exorcist, prin care Bronisław Wildstein identifică răul așa cum este, nu doar în viețile personajelor, ci și în dimensiunea sa politică, intelectuală și spirituală, și îl scoate la vedere, fără a se lăsa intimidat de aparenta sa atotputernicie, reu­șind astfel să facă loc speranței de vindecare.“ – ANCA CERNEA

Despre Bronisław Wildstein

BRONISŁAW WILDSTEIN (n. 1952) este scriitor, publicist şi jurnalist. A studiat la Universitatea Iagelonă de la Cracovia. În studenție a activat în Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor, KOR. În 1977, a fondat SKS, Comitetul Studențesc de Solidaritate, prima structură publică de opoziție de la Cracovia. KOR și SKS au pregătit înființarea Solidarność și a organizației sale de studenți, NZS. A fost de mai multe ori arestat și interogat de SB, poliția politică a regimului comunist din Polonia. În timpul legii marțiale, în exil, a fost redactor-șef al revistei Kontakt și corespondent al Europei Libere, unde a întâlnit și reprezentanți ai exilului românesc. Întors la Cracovia, în 1989, a fost șeful radioului public. În anii următori, ca jurnalist, eseist și scriitor, a devenit unul dintre cei mai de seamă intelectuali publici polonezi. În 2005, a copiat de la IPN (Institutul Memoriei Naționale) o listă de informatori și persoane urmărite de SB; nu a publicat-o, ci a arătat-o spre cercetare unor jurnaliști, dar ea a apărut pe internet. Gazeta Wyborcza și alți adversari ai lustrației au creat scandalul „listei lui Wildstein“, însă manifestațiile de solidarizare cu acesta au dovedit interesul publicului pentru dezvăluirea colaboratorilor SB, împiedicând desființarea IPN, inițiată de postcomuniști. A fost președinte al Televiziunii Poloneze în perioada 2006–2007. A primit mai multe decorații pentru activitatea anticomunistă, premii literare și în domeniul jurnalismului.Opera: Romane: Jak woda (Ca apa), 1989; Brat (Fratele), 1992; Mistrz (Maestrul), 2004; Dolina nicości (Valea nimicniciei, Humanitas, 2019), 2008; Czas niedokonany (Timpul imperfect), 2011; Ukryty (Ascuns), 2012. Volume de nuvele: O zdradzie i śmierci (Despre trădare și moarte), 1992; Przyszłość z ograniczoną odpowiedzialnością (Viitor cu răspundere limitată), 2003. Publicistică: Jakiej prawicy Polacy nie potrzebują (De ce fel de dreaptă nu au nevoie polonezii), 1987; Dekomunizacja, której nie było czyli Mistyfikacja triumfująca (Decomunizarea care nu a avut loc sau Mistificarea triumfătoare), 2000; Długi cień PRL-u, czyli dekomunizacja której nie było (Lunga umbră a Republicii Populare, adică decomunizarea care nu a avut loc), 2005; Moje boje z III RP i nie tylko (Luptele mele cu cea de-a III-RP și nu numai), 2008; Demokracja limitowana, czyli dlaczego nie lubię III RP (Democrație limitată sau de ce nu-mi place Republica a Treia), 2013. Eseistică: Śmieszna dwuznaczność świata, który oszalał (Echivocul ridicol al lumii care a înnebunit), 2009. Volume de interviuri: Profile wieku (interviuri cu Francis Fukuyama, Bernard Lewis, Lester Thurow, Leszek Kołakowski, Jacques Derrida, Samuel Huntington și alții), 2000; Niepokorny (Nesupus) – interviu-fluviu cu Bronisław Wildstein, de Piotr Zaremba și Michał Karnowski, 2012.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Valea nimicniciei
  • An apariție: 2020
  • Ediție: I
  • Pagini: 372
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6618-5
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Bronisław Wildstein
  • Traducere şi note: Constantin Geambaşu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact