Închide Close

Editura Humanitas

Alain Finkielkraut, Şi dacă dragostea ar dăinui

Din categoriile eseistică

În colecția în afara colecţiilor

„Tot ce știu despre dragoste am aflat din experiență, din filozofie – Platon, Kierkegaard, Levinas – și din literatură. Subiectul prin excelență al romanului european este dragostea… Am încercat să trec peste neputința de a scrie romane încercând să fac un fel de roman din romanele altora. Este adevărat că literatura spune povești, dar asta nu înseamnă că lasă în seama filozofiei monopolul gândirii; literatura gândește lumea în mod narativ. Pentru a cerceta fenomenul omenesc – acesta este, probabil, privilegiul său exclusiv –, ea pune indivizii în locul omului, analizează situații, pune în scenă personaje. Literatura ne reamintește astfel că nu ne putem găsi drumul prin lume doar cu ajutorul rațiunii practice.“ (Alain FINKIELKRAUT)

„Alain Finkielkraut dezaprobă moravurile uşoare ale epocii noastre, aceste legături provizorii care fac parte din viaţa cotidiană. Dar este prea inteligent ca să le condamne, ştiind că amorul, «copilul pribeag devenit rege», suportă cu greu povara timpului… Ceea ce am pierdut emancipând inima şi corpul este garanţia unei permanenţe: iată-ne abandonaţi deplin dezlănţuirilor capriciului. Nu mai putem iubi precum părinţii noştri, întoarcerea la acele timpuri este imposibilă.“ (Pascal BRUCKNER)

  Cristian Pătrășconiu, „Finkielkraut: din nou despre iubire“ (LaPunkt.ro, martie 2015)

Despre Alain Finkielkraut

ALAIN FINKIELKRAUT (n. 1949) este unul dintre cei mai iluştri filozofi şi eseişti francezi contemporani. A predat la Catedra de literatură franceză a Universităţii Berkeley din Califor nia. Între 1989 şi 2014 a fost profesor de istoria ideilor la École Polytechnique. Din 1985 este producător al emisiunii Répliques la France Culture. Între 1990 şi 1996 a fost director al revistei Le Messager européen. În 2009 a primit distincţia de ofiţer al Legiunii de Onoare. În 2014 a devenit membru al Academiei Franceze şi a obţinut Premiul Combourg. Principalele teme abordate în scrierile sale sunt dragostea, literatura, modernitatea, iudaismul, naţionalismul, identitatea.

Opere: Le Nouveau désordre amoureux (coautor Pascal Bruckner, 1977), Le Juif imaginaire (1981), La Sagesse de l’amour (1984), La Défaite de la pensée (1987), Internet, l’inquiétante extase (coautor Paul Soriano, 2001), L’Imparfait du présent. Pièces brèves (2002), Nous autres, modernes (2005), Philosophie et modernité (2008), Un cœur intelligent (2009), L’Identité malheureuse (2013). Traduceri în limba română: Înţelepciunea dragostei (1994), Noua dezordine amoroasă (1995, 2005), În numele Celuilalt: reflecţii asupra antisemitismului care vine (2004), Memoria zadarnică (2004), O inimă inteligentă (2010; Humanitas, 2017), Explicaţia: conversaţii cu Aude Lancelin (coautor Alain Badiou, 2012), Şi dacă dragostea ar dăinui (Humanitas, 2015).

Fotografia autorului © David Balicki

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Şi dacă dragostea ar dăinui
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Pagini: 152
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4761-0
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Alain Finkielkraut
  • Traducere: Vlad Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact