Închide Close
Ultimatum şi alte manifeste

Editura Humanitas Fiction

Fernando Pessoa, Ultimatum şi alte manifeste

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Fernando Pessoa este singurul scriitor din lume care n-a existat niciodată. Cât era în viaţă, nu avea nevoie de o viaţă, renunţase la ea ca să poată inventa toate vieţile posibile. Rare sunt geniile care să nu fi visat vreodată să-şi transforme existenţa în legendă. Pessoa a devenit pentru el însuşi propria sa legendă, înainte să devină şi pentru noi. Ne putem îndoi de existenţa lui Homer, aşa cum îl putem bănui şi pe Shakespeare că nu va fi fost întotdeauna el. Pessoa nu a avut existenţă şi nu a fost niciodată el, cu excepţia acelor momente când i-a plăcut să lase să se creadă aşa. Om al vidului, n-a încetat să se joace cu numele său, Pessoa, al cărui înţeles în portugheză trimite la acea persona latină, masca actorului. A avut o întreagă viaţă la dispoziţie ca să joace toate rolurile pe scena unui teatru imaginar.“ (Pascal DETHURENS)

„Inteligenţa ieşită din comun, enorma putere analitică şi neştirbita curiozitate intelectuală sunt câteva dintre ingredientele esenţiale ale geniului cu care era înzestrat Fernando Pessoa, dar nu ar fi existat genialitatea lui dacă i-ar fi lipsit spiritul «non-aristotelic», graţie căruia el a ştiut să treacă dincolo de ceea ce este raţional şi măsurabil, pentru a concepe opere sau, şi mai bine spus, o Operă ce depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi (fie că-i spunem «frumuseţe» sau «adevăr»), mai cu seamă prin lacunele, prin ezitările, prin ceea ce are inevitabil fragmentar, prin ceea ce raţionalistul nu a acceptat să ne explice, ceva pe care poetul continuă să-l şoptească, încă şi astăzi, la o ureche atentă.“ (Richard ZENITH)

Texte fundamentale ale Avangardei literare europene, precum Ultimatum sau manifestele „păgânismului“, dar şi importante eseuri despre estetică, filozofie, religie, ocultism, istorie și psihologie, care definesc dintr-o nouă perspectivă personalitatea multiplului autor portughez.

Despre Fernando Pessoa

Fernando Pessoa este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai secolului XX. Născut în 1888 la Lisabona, îşi petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor şi-a făcut studiile şi a învăţat engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, şi se înscrie la Curso Superior de Letras la Universidade de Lisboa, abandonându-şi studiile după un an. Începe să frecventeze cercurile literare avangardiste. Publică cu regularitate articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporânea, Athena), dar în timpul vieţii, în afară de acestea, i-au apărut semnate cu numele propriu doar câteva volume: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), O Banqueiro Anarquista (1922), English Poems I-II şi English Poems III (1922), Messagem (1934). La moartea scriitorului s-a găsit însă un cufăr cu 27 543 de texte rămase în manuscris. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată cu diverse heteronime, cărora Pessoa le-a creat personalităţi şi biografii distincte. Printre cele mai cunoscute se numără Alberto Caeiro - poetul naturii, Ricardo Reis - epicureicul, Álvaro de Campos - modernistul şi, probabil cel mai cunoscut dintre ei, Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit scrierea Cărţii neliniştirii (Livro do Desassossego, a cărei primă ediţie a apărut în 1982). Pessoa moare în 1935, an în care, pentru criticii literari şi pentru cititori, se naşte „cazul Pessoa“.Publicată în ediţii succesive în întreaga lume, Cartea neliniştirii îşi urmează destinul neîncheiat graţie editorului Richard Zenith care descoperă, aduce la lumină şi descifrează permanent manuscrisele scriitorului. | Casa Fernando Pessoa, Lisabona

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Ultimatum şi alte manifeste
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-689-588-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Fernando Pessoa
  • Prefaţă: Dinu Flămând
  • Traducere: Dinu Flămând, Micaela Ghiţescu

Noi apariții

Author Spotlight

Eric-Emmanuel Schmitt

pagina autorului

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact