Închide Close

Editura Humanitas Fiction

J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Irina Horea

 

Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povești distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.

Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite.

 

Despre J.M. Coetzee

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Ținuturi în crepuscul (Dusklands, 1974; Humanitas Fiction, 2019), urmat de În inima țării (In the Heart of the Country, 1977; Humanitas Fiction, 2017) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

Recenzii

„Intensă, limpede, puternică. O carte ce anunță un mare scriitor, promisiune îndeplinită de opera ulterioară.“ – Daily Telegraph

„Stilul lui Coetzee amintește de Conrad, Nabokov, Golding și Paul Theroux. Dar avem de-a face cu un scriitor original, o voce proaspătă, aspră, convingătoare.“ – Sunday Times

„Un balet macabru reconstituit în cele mai mici aspecte traversează timpul și spațiul. Una dintre cele mai ambițioase puneri în scenă ale lui Coetzee.“ – Le Matin

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ținuturi în crepuscul
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978‑606‑779‑487‑8
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: J.M. Coetzee
  • Traducere: Irina Horea

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

13 iunie 2024, Editura Humanitas Fiction

Eric-Emmanuel Schmitt la București, 13–14 iunie

15 mai 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Umbra mamei de Nikola Scott

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact