Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nick Hornby, Adio, dar mai stau puţin

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Noua ediţie în limba română a bestsellerului internaţional A Long Way Down de Nick Hornby, care poartă titlul Adio, dar mai stau puţin, apare odată cu lansarea filmului omonim, regizat de Pascal Chaumeil. Romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la Whitbread Award în 2005 şi la Commonwealth Writers Prize în 2006.

Cu stilul ireverenţios şi ironic care l-a consacrat, Hornby urmăreşte în acest roman patru personaje aflate în pragul sinuciderii, invitându-ne să descoperim, alături de ele, momentele de fericire pe care nu mai ştim să ni le oferim. Impactul imens al cărţii lui Nick Hornby rezidă în amestecul de emoţie şi umor, de autoderiziune, sinceritate şi seriozitate, care transformă un subiect atât de delicat într-o apologie a micilor bucurii ale vieţii.

În ajunul Anului Nou, la Londra, patru necunoscuţi se întâlnesc pe acoperişul unei clădiri de stranie notorietate, supranumită „Turnul sinucigaşilor“ – Martin, o vedetă TV căzută în dizgraţie, Jess, o adolescentă rebelă, Maureen, o femeie care îşi îngrijeşte copilul grav bolnav şi JJ, un rocker american incapabil să-şi facă un nume. Soarta îi aduce împreună în acelaşi moment şi loc când sunt gata să-şi pună capăt zilelor, iar deconcertanta coincidenţă îi uneşte: depănându-şi povestea, decid să-şi amâne sfârşitul până la următoarea sărbătoare care îi împinge pe cei singuri şi nefericiţi la gesturi extreme: Sfântul Valentin. Vor reuşi să descopere între timp un argument care să infirme logica disperării?

Despre Nick Hornby

Scriitorul britanic NICK HORNBY s-a născut la Redhill, Surrey, în 1957. Studiază limba şi literatura engleză la Jesus College, Cambridge, unde rămâne o vreme profesor. Lucrează apoi ca jurnalist independent, iar în 1992 debutează cu volumul memorialistic Fever Pitch (Febra stadioanelor), distins cu William Hill Sports Book of the Year Award. În 1995 publică romanul High Fidelity, care este ecranizat în anul 2000, cu John Cusak în rolul principal. Îi urmează, în 1998, Totul despre băieţi (About a Boy; Humanitas, 2004), care stă, de asemenea, la baza unei producţii cinematografice de succes, avându-l ca protagonist pe Hugh Grant, iar în 2001 Cum să fii bun (How to Be Good; Humanitas, 2005), recompensat cu W.H. Smith Award for Fiction. Hornby este autorul unei culegeri de eseuri despre fotbal, My Favourite Year (1993), al uneia despre muzică, 31 Songs (2003), inspirată de activitatea sa de critic muzical la revista New Yorker şi de pasiunea pentru cultura pop, şi al uneia despre cărţi şi scriitori, The Polysyllabic Spree (2004). În 1999 primeşte E.M. Forster Award din partea American Academy of Arts and Letters şi în 2003 este distins cu Orange Word International Writers London Award. În 2005 îi apare romanul A Long Way Down, tradus în prima ediţie în limba română cu titlul Turnul sinucigaşilor (Humanitas, 2006), iar în 2009, Juliet, Naked. Nick Hornby este de asemenea autorul romanului pentru adolescenţi Slam (2007; Humanitas Fiction, 2008), inclus pe lista ALA Best Books for Young Adults din 2008.

Recenzii

„Hornby captează lumea în care trăim cu precizie şi geniu comic.“ (Guardian)

„Hornby este un scriitor care mizează pe emoţie, iar efectul e maxim atunci când vorbeşte despre moarte, arbitrul suprem al literaturii serioase. Evitând însă sentimentalismul, Hornby scrie o carte despre limitele alegerii, regretele tardive şi miracolul celei de-a doua şanse.“ (The Washington Post's Book World)

„Unul dintre cei mai buni umorişti şi umanişti ai zilelor noastre, un scriitor care a moştenit imaginaţia şi vizionarismul lui H.G. Wells, precum şi darul lui pentru comentariul social.“ (Sunday Times)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Adio, dar mai stau puţin
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 312
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-726-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nick Hornby
  • Traducere: Irina Negrea

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact