Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Sorj Chalandon, Al patrulea zid

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

O carte de o forţă rară, în care arta transcende, fie şi pentru o clipă, realitatea războiului şi a urii. Al patrulea zid, roman nominalizat la Premiul Goncourt în 2013, i-a adus lui Sorj Chalandon două premii importante: Premiul Goncourt des lycéens şi Premiul Liste Goncourt – le Choix Roumain.

Al patrulea zid este un roman despre „violenţă ca semn al slăbiciunii“, cum ar spune unul dintre personajele-cheie, regizorul grec Samuel Akounis, militant împotriva coloneilor în ţara sa şi apoi refugiat la Paris. O pledoarie implicită împotriva violenţei cunoscute de când lumea, de la povestea Antigonei, de pildă: Antigona lui Sofocle, dar şi a lui Jean Anouilh. Pentru a îndeplini ultima dorinţă a prietenului său Sam, Georges, studentul uluit de lumea în care trăieşte, sfâşiat între tradiţie, revoluţie şi datorie, încearcă să pună în scenă piesa lui Jean Anouilh într-un teatru deloc convenţional: teatrul de război din Beirutul anului 1982, în care devine la rându-i actor. Rămânem însă, chiar şi după încheierea acestei cutremurătoare poveşti, cu o întrebare: Antigona cine este? Doar preafrumoasa palestiniană Imane, unul câte unul, actorii imposibilului spectacol printre ruinele Beirutului, Georges ori fiecare personaj al tragediei de pe ţărmurile Mediteranei?

  Emilian Galaicu-Păun, „Al patrulea zid“ (Radio Europa Liberă, noiembrie 2014)

  „Interviu cu Sorj Chalandon, scriitorul ce poarta razboiul cu sine“ (Hotnews.ro, iunie 2014)

Despre Sorj Chalandon

Scriitorul francez SORJ CHALANDON s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis. Din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, iar din 2009 este redactor la Le Canard enchaîné. A realizat reportaje despre Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan, experienţă pe care a folosit-o din plin în scrierile sale literare. În 1988 a primit Premiul Albert Londres pentru reportajele despre Irlanda de Nord şi despre procesul Klaus Barbie. A debutat ca romancier în 2005, cu Le petit Bonzi, şi de atunci romanele sale au fost recompensate cu numeroase premii literare importante: în 2006, Premiul Médicis pentru Une promesse, în 2008, Premiul Joseph Kessel şi Premiul Simenon pentru Mon traître, în 2011, Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze pentru Retour à Killybegs. Romanul Al patrulea zid (Le quatrième mur) a apărut în 2013.

Recenzii

„Fost reporter, Sorj Chalandon cunoaşte atât de bine războiul, încât ştie că nu e nimic de ştiut despre război. Ci doar de simţit. Acest Al patrulea zid al lui se desfăşoară pe firul întins al stupefacţiei pe care o provoacă. Autorul spune că a scris în «tăcerea păcii». Lectura cărţii, în această asurzitoare tăcere, pe când se aud iarăşi zgomotele armelor, este mai mult decât necesară. Şi justă.“ (Le Figaro)

„Rareori un text de ficţiune a reuşit să surprindă atât de bine intensitatea unui război, folosind tema teatrului ca armă retorică şi politică. Un roman în care se aud inimi bătând şi bubuie lumea.“ (L'Express)

„Un vis nebunesc, de neimaginat: să pui în scenă Antigona la Beirut. O odisee. Sorj Chalandon, care cunoaşte bine locurile unde fraţii se luptă între ei, profită de această provocare pentru a ne face să simţim furiile lumii şi momentele ei de graţie.“ (Le Figaro littéraire)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Al patrulea zid
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 276
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-743-6
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Sorj Chalandon
  • Traducere: Doru Mareş

Noi apariții

Author Spotlight

Maja Lunde

pagina autorului

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact