Închide Close

Editura Humanitas Fiction

R.J. Gadney, Alo? Albert Einstein la telefon

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Mihnea Gafița

 

Alo? Albert Einstein la telefon este povestea unei prietenii de ordinul fabulosului și a unei vieți memorabile. Acest roman plin de bună dispoziție, farmec și emoție acoperă aproape un secol de istorie a Europei și prezintă sub o altă lumină omul din spatele mitului Einstein.

În ziua în care împlinește șaptezeci și cinci de ani, pe 14 martie 1954, Albert Einstein răspunde la telefon, în locuința sa din Princeton, New Jersey. De la celălalt capăt al firului, o liceeană de șaptesprezece ani, Mimi Beaufort, își cere scuze - „Probabil c-am greșit numărul“. „Nu, deloc, n-ați greșit numărul“, îi răspunde Einstein. Din acest schimb de replici ia naștere o minunată prietenie, care durează până la moartea omului de geniu, survenită după un an. Este doar una dintre prieteniile evocate de R.J. Gadney în romanul de față. Scriind la timpul prezent și făcând uz de corespondența și fotografiile lui Einstein, R.J. Gadney reușește perfect să contureze viața trecută a fizicianului, universul academic în care acesta se manifesta, să-i redea meditațiile cu privire la bomba atomică și la propriul rol în construirea ei și, desigur, căutările pentru a formula o lege aplicabilă întregului mecanism al universului. De asemenea, îi pune în valoare șarmul considerabil și tandrețea față de prieteni. Este o carte și savantă, și ușor de citit.

Despre R.J. Gadney

R.J. GADNEY, scriitor, artist și profesor universitar, s-a născut în 1941 la Cross Hills, în Yorkshire, Marea Britanie. A studiat Literatura Engleză, Artele Frumoase și Arhitec­tura la Colegiul Sfânta Ecaterina de la Cambridge. În 1970 a devenit preparator cu jumătate de normă la Colegiul Regal de Artă, iar mai târziu, cel mai tânăr prorector din istoria Colegiului. A conferențiat la Oxford, Cambridge, Harvard, Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg și Academia de Arte și Științe din Moscova. Este autorul mai multor scenarii pentru televiziune, al unor articole apărute în periodicele Spectator, London Magazine și Evening Standard și a publicat câteva romane polițiste și de aventuri. Bestsellerul Alo? Albert Einstein la telefon (Albert Einstein Speaking; Humanitas Fiction, 2019) a apărut în 2018.R.J. Gadney a murit în luna mai 2018, la vârsta de șaptezeci și șapte de ani.

Fotografia autorului © Chris Floyd

Recenzii

„Dintr-o biografie atât de bine documentată, cu arta sa de romancier desăvârșit, R.J. Gadney creează o ficțiune stranie și luminoasă, o nestemată literară perfect și meșteșugit cumpănită între adevărul istoric și faptele imaginate cu afecțiune. Iar finalul îți face sufletul să freamăte.“ – Ian McEwan

„Un portret și lămuritor, și neliniștitor al unui mare om, pus în contextul vremii sale.“ – Guardian

„O carte incitantă care se adaugă la canonul biografiei ficționalizate.“ – Evening Standard

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Alo? Albert Einstein la telefon
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-565-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: R.J. Gadney
  • Traducere şi note: Mihnea Gafița

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact