Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Kenichi Yamamoto, Enigma Rikyū

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Flavius Florea

Roman câștigător al prestigiosului premiu literar Naoki în 2009. Ecranizarea regizorului Mitsutoshi Tanaka din 2013 a primit, la Festivalul de Film de la Montréal din același an, un premiu de excelență, iar Academia de Film din Japonia i-a acordat principalele cinci premii în 2014.

La 28 februarie 1591, lui Sen no Rikyū, cel mai mare maestru de ceai al epocii sale, i se ordonă de către Toyotomi Hideyoshi să se sinucidă; acesta se supune și îndeplinește ritualul fatal. Enigma seppuku-ului său, cu substraturi politice, afective, dar mai ales estetice, a incitat imaginația vreme de secole și a inspirat mai mulți scriitori și cineaști niponi, fără a-și găsi până acum un răspuns definitiv. Kenichi Yamamoto ne oferă o impresionantă interpretare documentată a istoriei acestui seppuku și construiește un personaj sofisticat, dispus la orice sacrificiu pentru atingerea unei frumuseți efemere caracterizate prin simplitate, liniște și naturalețe.

„Lecția pe care voise să i-o dea era că nu poți face universul să se miște după cum îți trăsnește ție! Ceea ce punea lumea în mișcare nu erau doar puterea militară și banii. Lucrurile frumoase aveau și ele forța lor, capabilă să cutremure universul. Nu doar obiectele scumpe chinezești sau ustensilele faimoase pentru chanoyu sunt frumoase, ci și bobocii de camelie ce dau viață unei tokonoma peste care a trecut timpul…moliciunea sunetului apei calde din kama, asemănător foșnetului vântului prin ramurile pinilor… yūgen-ul suprafeței unui chawan negru raku, ținut în mână în semiobscuritatea unei mici încăperi… Alături de un bol de ceai, astfel de elemente de frumusețe simplă emană împreună liniște și forță.“ (Kenichi Yamamoto, Enigma Rikyū)

Despre Kenichi Yamamoto

KENICHI YAMAMOTO (1956–2014) a publicat un şir de romane istorice bazate pe serioase şi îndelungate cercetǎri de specialitate. O dovadǎ pentru acestea este şi faptul cǎ, dupǎ apariţia în serial între iulie 2006 şi iunie 2008 în revista Rekishi kaidō (Drumurile istoriei), editatǎ de Institutul de Cercetǎri PHP din Kyōto, a cǎrţii de faţǎ cu titlul original Rikyū ni tazuneyo (textual, „Întrebaţi-l pe Rikyū“), autorul a adunat într-o contrapondere academicǎ a acesteia, volumul de eseuri din 2012 Rikyū no fūkei (Privelişti cu Rikyū), rezultatele minuţioaselor sale studii privind obiectele, legendele sau tradiţiile orale legate de subiect. Nu e de mirare cǎ atât romanul anterior Katen no shiro (Castelul Zeului focului) (2004, premiul Matsumoto Seichō), dedicat construirii castelului Azuchi al lui Oda Nobunaga, cât şi acesta (Premiul Naoki, 2009), au fost ecranizate cu mare succes în Japonia, primul în 2009, iar al doilea în 2013 cu Ichikawa Ebizō în rolul titular, ambele în regia lui Tanaka Mitsutoshi. În viziunea autorului, exprimatǎ şi în câteva interviuri, dar care a stîrnit unele controverse în Japonia, estetismul marcat al chanoyu-ului creat şi propagat de Rikyū exprimǎ în primul rând nu atât ideile de sabi şi wabi, concepte existente deja pe vremea sa, cât înmugurirea vieţii şi luciul sǎu erotic.

Fotografia autorului © Kazuko Kimizuka

Recenzii

„Sub pretextul seppuku-ului marelui maestru de ceai Sen no Rikyū,Yamamoto reușește o compoziție savantă și extrem de atractivă. […] Cu multă abilitate, textul trece de la un personaj la altul, menținându-se în sfera ceremoniei ceaiului și oferindu-și misterul mai mult simțirii decât înțelegerii. Dincolo de reconstituirea ambianței vechii Japonii, cititorul va putea aprecia personajele feminine, cronologia fluidă, alternanța între lentoare aeriană și intensitate.“ (Le Monde)

„Cititorul va parcurge dintr-o suflare riturile ancestrale ale unei culturi bântuite de moarte și de respectul față de reguli.“ (L’Amour des Livres)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Enigma Rikyū
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 328
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-099-0
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Kenichi Yamamoto
  • Traducere şi note: Flavius Florea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact