Frumoasele adormite

Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite

Apărut în 1961, Frumoasele adormite este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracţiei sexuale.

Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbaţii aflaţi la apusul vieţii vin să petreacă noaptea alături de tinere nevinovate cufundate într-un somn adânc, din care nici o sărutare, nici un gest violent nu le poate trezi. Pasivitatea lor e periculoasă, pentru că reprezintă o permanentă tentaţie de a depăşi limitele impuse, un îndemn pervers la agresiuni doar aparent fără consecinţe. Sunt aceste fete jucării, sau victime? întreabă Kawabata, iar răspunsul nu e niciodată univoc.

„Cartea lui Kawabata este un studiu al fantasmelor erotice din mintea unui senzualist atent până la morbideţe atât la miresme şi parfumuri, cât şi la nuanţele mângâierii, fascinat de unicitatea fiecărui trup de femeie de care se apropie, ataşat de cuceririle sale sexuale din trecut... Încăperea unde nu se află decât un pat şi un trup adormit, ce poate fi folosit sau abuzat, după bunul-plac al bărbatului, fără martori şi deci fără ruşine, este o scenă pe care Eguchi se poate vedea aşa cum este de fapt – bătrân, respingător şi aproape de moarte. Nopţile pe care le petrece cu fetele fără nume nu-i provoacă bucurie sau plăcere fizică, ci melancolie, regret şi suferinţă.“ (J.M. COETZEE, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, The New York Review of Books)

Despre Yasunari Kawabata

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.