Închide Close
Incest. Din Jurnalul dragostei, necenzurat

Editura Humanitas Fiction

Anaïs Nin, Incest. Din Jurnalul dragostei, necenzurat

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

„Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare cu talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi." (Henry MILLER)

 

Volumul Incest face parte din cel mai faimos jurnal erotic intrat în literatura secolului XX, mărturia unei femei capabile să își exprime dorințele secrete cu același abandon „amoral“ care a aparținut dintotdeauna bărbaților. Anais Nin developează filmul incendiar al unei pasiuni care încalcă toate tabuurile. Astfel ia naștere portretul amantului suprem: Joaquin Nin, adevăratul Don Juan, care cunoaște – și nesocotește – regulile seducției.

Despre Anaïs Nin

ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella (1945), „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016, 2021), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Incest. Din Jurnalul dragostei, necenzurat
  • An apariție: 2016
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 468
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-048-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anaïs Nin
  • Traducere: Luana Schidu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact