Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Paulo Coelho

Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre. Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu!

 

14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea. Manuscrisul găsit la Accra ne invită să medităm la cât de important este să-ţi trăieşti prezentul şi la principiile şi valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe. Însemnate pe un papirus, ascunse într-o peşteră din deşertul egiptean, spusele înţeleptului grec ajung astfel până la noi. La întrebările despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevărate şi după o mie de ani.

 

Despre Paulo Coelho

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Ca un râu care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014), Spioana (2016), Hippie (2018).

 

Site oficial / Blog | Facebook | Twitter

 

Fotografia autorului © Niels Akermann

Recenzii

Manuscrisul găsit la Accra nu este o carte care să se citească pe nerăsuflate. Paginile trebuie parcurse pe îndelete, iar cartea – păstrată mereu aproape, căci îi va dezvălui de fiecare dată celui ce o deschide un nou înţeles.“ (Época)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Manuscrisul găsit la Accra
  • An apariție: 2023
  • Ediție: a V-a
  • Pagini: 192
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-988-0
  • Colecție: Seria de autor Paulo Coelho
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Paulo Coelho
  • Traducere: Micaela Ghiţescu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact