Mesagerii ploii

Traducere şi note de Marius Dobrescu

Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul International Man Booker Prize.

În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la ușă. Locuitorii cetății de scaun și-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum așteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara sosește și imensa armată turcă, înaintând leneș și inexorabil spre fortăreață. Capitularea, se pare, nu e decât o chestiune de timp. Dar acest timp, infim în durata istoriei, este nesfârșit pentru cei prinși în încleștarea în care se înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e adevărul? Ce să scrie cronicarul oștirii? Un lucru e sigur: indiferent de care parte se va înclina balanța în săptămânile, apoi lunile de asediu și de arșiță, cadențate de bubuitul înnebunitor al tobelor, și eroii, și lașii vor avea aceeași soartă.

„Un roman-cronică de un realism perfect și nemilos, tensionat, transformat în mit de bogăția simbolurilor și amintindu-ne astfel de Troia.“ – Le Monde

Despre Ismail Kadare

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.