Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Isabel Allende, Numele mi-l știe vântul

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Isabel Allende

BESTSELLER BOOKFEST 2024

 

Traducere de Cornelia Rădulescu

 

Isabel Allende: douăzeci și opt de cărți publicate  •  traduceri în peste cincizeci și două de limbi  •  peste șaptezeci și șapte de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

 

Împletind trecutul și prezentul, Numele mi-l știe vântul este, în primul rând, povestea a două personaje de neuitat, ambele în căutarea familiei și a unui cămin. De asemenea, o mărturie a sacrificiilor făcute de părinți și o scrisoare de dragoste pentru copiii care, în pofida unor pericole greu imaginabile, nu încetează să viseze. În S.U.A., cartea a fost aleasă de National Public Radio Best Book of the Year 2023.

 

Viena, 1938. Samuel Adler are cinci ani când tatăl său dispare în timpul Kristallnacht. Viața fiindu-i în primejdie, mama sa îi găsește un loc într-un tren care transportă copii din Austria ocupată de naziști către Anglia. Băiețelul pleacă neluând cu el nimic altceva decât niște haine prea mari și vioara, în a cărei cutie a ascuns un talisman prețios.

Arizona, 2019. Opt decenii mai târziu, Anita Díaz împreună cu mama sa vor lua un alt tren, lăsând în urmă pericolul care se profilează în El Salvador și căutând refugiu în Statele Unite. Dar sosirea lor coincide cu aplicarea noii politici de separare a familiilor, iar Anita, în vârstă de șapte ani, se trezește singură într-o tabără din Nogales. Pentru a evada din realitatea problematică, Anita călătorește în Azabahar, o lume magică a imaginației, unde se poate întâlni cu multele ființe și lucruri dragi pierdute în puținii ei ani de viață.

Despre Isabel Allende

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, în 2019, O lungă petală de mare, în 2020, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, în 2022, Violeta, iar în 2023, Numele mi-l știe vântul. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul National Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție. Cărțile ei au fost traduse în peste cincizeci de limbi și s-au vândut în peste șaptezeci și șapte de milioane de exemplare în toată lumea. | www.isabelallende.com

 

Fotografia autoarei © Lori Barra

Recenzii

„Viața unui copil evreu care scapă din Austria ocupată de naziști și destinele unei mame și al fiicei ei care fug din San Salvadorul secolului XXI se intersectează în acest roman complex și ambițios despre război și imigrație.“ — People

 

„Actuală, provocatoare, transmițând o emoție intensă, o poveste despre bunătatea străinilor care îți pot deveni o adevărată familie.“ — The New York Times Book Review

 

„Un omagiu adus părinților, care pot lua decizii ncredibil de grele pentru binele celor mici, și copiilor, care au puterea de a supraviețui unor încercări teribile.“ — Associated Press

 

„Allende este regina realismului magic.“ — BBC

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Numele mi-l știe vântul
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-368-3
  • Colecție: Seria de autor Isabel Allende
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Isabel Allende
  • Traducere: Cornelia Rădulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact