Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Maureen Lindley, O fată ca tine

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Irina Bojin

Un bildungsroman captivant, O fată ca tine este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute.

În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor numai copiii japonezi se grăbesc spre casă. Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specific vârstei: neaparţinând în întregime niciuneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor. Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă. Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate încă nepregătită să o accepte.

Despre Maureen Lindley

Scriitoarea britanică MAUREEN LINDLEY s-a născut în Berkshire, dar şi-a petrecut copilăria în Scoţia. A practicat diverse meserii, printre care cea de fotograf, comerciant de antichităţi şi designer de modă, iar într-un final s-a specializat în psihoterapie. A debutat în 2008, cu romanul The Private Papers of Eastern Jewel, devenit bestseller internaţional. O fată ca tine (A Girl Like You), publicată în 2013, este a doua ei carte. În prezent, Maureen Lindley locuieşte împreună cu soţul său în zona Wye Valley, aflată între Anglia şi Ţara Galilor.

Fotografia autoarei © Mark Pringle

Recenzii

„O poveste plină de empatie, spusă cu delicateţe.“ (Kirkus Reviews)

„Satomi este una dintre cele mai izbutite eroine din literatura contemporană.“ (Frostmagazine.com)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O fată ca tine
  • An apariție: 2016
  • Pagini: 384
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-093-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Maureen Lindley
  • Traducere şi note: Irina Bojin

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact