Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Kate Morton, Orele îndepărtate

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Sînziana Dragoş

Bestseller internaţional aflat în topurile de vânzări ale publicaţiilor New York Times, Sunday Times şi Die Zeit. Recompensat în 2011 cu Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Cele cinci romane ale lui Kate Morton, Casa de la Riverton, Grădina uitată, Orele îndepărtate, Păzitoarea tainei și Casa de lângă s-au vândut în 10 000 000 de exemplare în peste 40 de ţări.

O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existenţa unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, şi pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy şi Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alţi copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deşi aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuieşte, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Poveşti despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate şi întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai ştiu însă toate poveştile de demult, şi Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluşi.

Despre Kate Morton

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia și Marea Britanie și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac (The Lake House; Humanitas Fiction, 2017), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

 

fotografia autoarei © Gillian van Niekerk

Recenzii

„În tradiţia romanului gotic, cu o extraordinară calitate cinematografică şi personaje perfect conturate, care dezvăluie mereu noi secrete, povestea complexă a lui Kate Morton se citeşte pe îndelete şi îşi ţine cititorul în priză până la capăt.“ (Library Journal)

Orele îndepărtate e dovada că autoarea a trecut la un nou nivel al scriiturii sale. Ea reuşeşte să creeze o atmosferă de suspans fabuloasă... Un adevărat regal pentru iubitorii de ficţiune istorică.“ (Washington Post)

„Romanul îi conduce pe cititori într-o lume fascinantă în care pasionaţii de Charlotte şi Emily Brontë, de Lewis Caroll şi de Ian McEwan se vor simţi ca acasă. O poveste ale cărei secrete aşteaptă să fie dezvăluite.“ (Bookseller & Publisher)

„Un castel în ruină, două surori gemene în vârstă care-ţi dau fiori, o scrisoare demult dispărută: Kate Morton combină impecabil elementele esenţiale ale unei poveşti pline de mister şi romantism.“ (Entertainment Weekly)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Orele îndepărtate
  • An apariție: 2017
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 520
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-199-0
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Kate Morton
  • Traducere şi note: Sînziana Dragoş

Noi apariții

Author Spotlight

Guzel Iahina

pagina autorului

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact