Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Bob Dylan, Tarantula

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Muzician-poet, Bob Dylan este una dintre personalităţile artistice care au marcat evoluţiile culturale din America anilor 1960–1970. Volumul Tarantula a fost scris de Bob Dylan la jumătatea anilor 1960 şi publicat în 1971, cu o întârziere cauzată de accidentul de motocicletă suferit de autor în iunie 1966 şi de dorinţa sa, în cele din urmă abandonată, de a opera modificări în manuscris.

Tarantula este un exponat prototip într-un posibil cabinet de curiozităţi literare: singura operă de gen (dar ce gen?) a unui poet-muzician epocal, cunoscută mai curând de iniţiaţi decât de mulţimile de fani, apreciată drept o capodoperă de unii critici şi contestată de alţii. Mai experimentală, formal, decât marile sale cântece, împărtăşeşte cu ele acelaşi spirit de rebeliune bine temperată. Flux verbal semiautomat sau şaradă, roman epistolar „cu cheie" sau farsă poetică sau amalgam din toate cele enumerate şi enumerabile, cartea pune într-o lumină aparte evoluţia unuia dintre cei mai influenţi pop heroes din ultima jumătate de secol.

„Asemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, şi poate mai mult decât ei, Bob Dylan a reprezentat în cântecele şi-n scrierile lui (ce alcătuiesc un continuum fără fisură) criza de identitate a Americii de după război, căutările artistice ale unei generaţii obsedate de sentimentul unei schimbări iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se învârteşte, ce-i azi dedesubt mâine va fi deasupra, ce-i azi dispreţuit mâine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultură înaltă şi cultură populară, de voci ce se-ntind de la nursery-rhymes la citate sofisticate formează marele colaj al Tarantulei.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

Despre Bob Dylan

BOB DYLAN, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, pe numele său Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941, la Duluth, Minnesota. În timpul studenţiei a început să interpreteze cântece folk şi country, luându-şi numele de Bob Dylan după cel al poetului Dylan Thomas. După primele discuri care l-au consacrat pe scena folk şi ca portdrapel al mişcării protestatare din epocă, a folosit, începând cu albumul Bringing It All Back Home (1965), şi instrumente electrice, fapt care i-a contrariat, în epocă, pe puriştii genului. Transgresând genurile muzicale, este unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock. Discografia sa cuprinde până în prezent 36 de discuri originale, cărora li se adaugă numeroase înregistrări live şi compilaţii. Multipremiat – printre distincţiile recente, Presidential Medal of Freedom acordată de preşedintele Barack Obama în 2012 –, cu peste 100 de milioane de discuri vândute, Bob Dylan continuă să concerteze şi să aibă o influenţă notabilă. De la Jimi Hendrix până la formaţii alternative precum Laibach, cântecele sale au fost şi sunt şi astăzi preluate şi adaptate. Opera sa scrisă include, alături de proza poetică Tarantula (1971), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), volumul de memorii Cronica vieții mele. Volumul întâi(Chronicles: Volume One, 2004), Lyrics: 1962-2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by Christopher Ricks.La Editura Humanitas Fiction au apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics purtând titlul Suflare în vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa, în 2014 volumul de proză poetică Tarantula, prefațat de Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Sorin Gherghuț, iar în 2015 volumul de memorii Cronica vieții mele, tradus de Dan Silviu Boerescu.În 2016, Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru literatură. | www.bobdylan.com

Recenzii

„La orice pagină veţi deschide această carte, veţi găsi, cu siguranţă, pe fiecare rând, expresii poetice originale. Şi mai fascinant însă este faptul că Tarantula, cu haosul ei, marchează punctul din care Dylan porneşte în căutarea sa dinamică, de mai multe decenii, a adevărului şi sensului în viaţă.“ (Peter Glas)

„Poemele în proză din Tarantula par a fi, în majoritatea paginilor, echivalentul narativ al unui tablou în care un maestru figurativ experimentează într-o manieră expresionist-abstractă. Din magma verbală se desprind însă insule de expresivitate şi indici ai unei coerenţe subterane mai afine cu spiritul baladelor lui Dylan decât ar putea părea la o primă impresie.“ (Sorin Gherguţ)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Tarantula
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 160
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-830-3
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Bob Dylan
  • Prefaţă: Mircea Cărtărescu
  • Traducere şi note: Sorin Gherguţ

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

9 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Tăcerea Șeherezadei de Defne Suman

2 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fericitul cuplu de Naoise Dolan

25 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact