Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anuradha Roy, Toate viețile pe care nu le-am trăit

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere şi note de Cristina Nicolae

 

Noul roman al multipremiatei scriitoare indiene Anuradha Roy spune povestea unor bărbați și femei prinși în capcana unor timpuri primejdioase. Prin forța lui narativă și vizionară, Toate viețile pe care nu le-am trăit devine o parabolă pentru prezent.

 

Pendulând între splendoarea peisajelor de la poalele Munților Himalaya și jungla luxuriantă din Bali, romanul urmărește atât drama unui copil crescut în absența mamei și în prezența palidă a unui tată refugiat în studiu, cât și felul în care, adult fiind, „Mîșkin“ Chand Rozario își regândește anii marcați de imensul gol afectiv. Trecutul și prezentul se întrepătrund în structura romanului, conturat atât ca istorie personală, cât și globală; pe de o parte, un trecut zbuciumat, trăit fără căldură maternă, în India sfâșiată de lupta pentru inde­pendență și în lumea aruncată în derivă de cel de-al Doilea Război Mondial, iar pe de altă parte, un prezent în care Chand descoperă adevărul despre fuga mamei sale, așa cum i-l revelează, decenii mai târziu, un teanc de scrisori sosite dintr-un loc neașteptat.

Despre Anuradha Roy

Scriitoarea indiană ANURADHA ROY își împarte viața între New Delhi, unde, alături de soțul ei, conduce Editura Permanent Black, și Ranikhet, un mic oraș din Himalaya. S-a născut în 1967 la Calcutta. După studii de literatură engleză la University of Calcutta și la University of Cambridge, a lucrat ca jurnalistă pentru mai multe cotidiene și reviste indiene. Romanul ei de debut, Un atlas al dorințelor zadarnice (An Atlas of Impossible Longing; Humanitas Fiction, 2011), a fost publicat simultan, în 2008, în India și Marea Britanie, fiind finalist la The Economist Crossword Prize. Revista World Literature Today l-a inclus între cele 60 de cărți esențiale ale literaturii indiene scrise în limba engleză. Până în prezent, romanul a fost tradus în șaisprezece limbi. În 2011 apare cel de-al doilea roman al autoarei, Valurile pământului (The Folded Earth; Humanitas Fiction, 2013), pentru care Anuradha Roy primește The Economist Crossword Prize și este nominalizată la Man Asian Booker Prize. În 2015 publică romanul Sleeping on Jupiter, recompensat, în 2016, cu DSC Prize for South Asian Literature și  nominalizat la Man Booker Prize. În 2018 vede lumina tiparului Toate viețile pe care nu le-am trăit (All the Lives We Never Lived; Humanitas Fiction, 2020), câștigător al Tata Book of the Year Award for Fiction și al Sahitya Akademi Award 2022, nominalizat pe lista lungă la Walter Scott Prize for Historical Fiction în 2018 și pe lista lungă la Dublin Literary Award în 2020. Calul de lut (The Earthspinner, 2021; Humanitas Fiction, 2023) este cel mai recent roman al ei, câștigător, în 2022, al Sushila Devi Book Award și, în același an, nominalizat pe lisata scurtă a Tata Book of the Year Award și Rabindranath Tagore Literary Prize. Eseurile și recenziile sale au apărut în publicații din India, SUA și Marea Britanie.

Recenzii

„O somptuoasă fuziune de istorie și ficțiune. Această fascinantă explorare a consecințelor dramatice ale libertății, iubirii și loialității demonstrează cu asupra de măsură arta literară a Anuradhei Roy.“ — Publishers Weekly

 

„Felul în care Anuradha Roy reușește să exploreze în profunzime nuanțele melancoliei, evitând însă disperarea, devine chiar mai captivant decât povestea plină de răsturnări de situație.“ — The Washington Post

 

„Liric, rafinat, autoarea dovedind un ascuțit spirit de observație. […] Un roman despre istorie (personală și generală), scris cu măiestrie.“ — Kirkus Reviews

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Toate viețile pe care nu le-am trăit
  • An apariție: 2020
  • Ediție: I
  • Pagini: 324
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-637-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anuradha Roy

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact