Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yukio Mishima, Viață de vânzare

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Andreea Sion

Roman-cult, apărut inițial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, Viață de vânzare a fost relansat în 2015, în timpul evenimentelor dedicate împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Yukio Mishima. Noua ediție, publicată în volum, a cunoscut un mare succes, în nici două luni ajungând pe primul loc în topurile vânzărilor de carte, iar în ianuarie 2018 postul de televiziune BS Japan a început difuzarea unui serial inspirat de roman. În colecția „Raftul Denisei“ apare prima traducere din lume a acestei capodopere recent redescoperite.

Într-o bună zi, tânărul Hanio are o halucinație care-l afectează atât de puternic, încât se hotărăște să-și pună capăt zilelor. Tentativa sa de sinucidere eșuează, de aceea caută altă cale pentru a-și atinge scopul: publică un anunț în ziar, oferindu-și viața spre vânzare oricui ar avea nevoie de ea. Clienții nu întârzie să apară, transformându-l pe Hanio în eroul unor aventuri ieșite din comun, de multe ori la limita fantasticului.

 

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, s-a născut în 1925 la Tokyo într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de doisprezece ani. La şaisprezece debutează în prestigioasa revistă literară Bungei-Bunka. Pentru a-şi ascunde identitatea faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, în conformitate cu cerinţele tradiţiei, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tokyo. Cinci ani mai târziu îi apare primul roman, Confesiunile unei măşti (Humanitas, 2003), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas, 2000), După banchet (1960; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare şi oţel (1970; Humanitas, 2008). Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), primul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, este urmat de romanele Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970) şi Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, a scris numeroase povestiri şi 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Recenzii

Viață de vânzare mi-a lăsat o impresie complet diferită fața de celelalte romane ale lui Mishima. Nu are acele fraze de o frumusețe aproape înghețată cu care ne-a obișnuit. Poate și pentru că, la început, romanul a fost publicat în foileton în revista săptămânală Playboy, iar povestea în sine are o tentă ludică. Personajele sunt multicolore și caricaturizate, cum nici nu te gândești că ai putea întâlni la Mishima. Însă romanului nu-i lipsesc elementele de profunzime, de exemplu, motivul pentru care personajul principal a vrut să se sinucidă: a început să vadă caracterele tipărite din pagina unui ziar prinzând viața și transformându-se în gândaci mișunători.“ (Shigeaki Katō)

Viață de vânzare este fără îndoială o capodoperă, cu o structură îndrăzneața. Se citește cu mare plăcere până la sfârșit. Însă cei care cunosc activitatea lui Mishima din ultimii săi ani de viața, și mai ales moartea pe care și-a ales-o, pot întrezări în această ficțiune o frântură din gândurile lui despre viața și moarte, sau poate chiar o mărturisire, pe care o rostește prin glasul personajului principal.“ (Asahi)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viață de vânzare
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-323-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yukio Mishima
  • Traducere şi note: Andreea Sion

Noi apariții

Author Spotlight

Kate Morton

pagina autorului

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. 

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact