Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Zeruya Shalev, Viața amoroasă

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Ioana Petridean

Roman distins în Israel cu Premiul de Aur și Premiul de Platină ale Asociației Editorilor și Premiul ACUM. Inclus în prestigioasa listă „Cele mai bune 20 de romane din ultimii 40 de ani“ din Der Spiegel. Bestseller internațional, tradus în peste 30 de țări și ecranizat în 2007, în regia Mariei Schrader, Viața amoroasă este anatomia unei obsesii redate într-un stil provocator și liric.

Din prima clipă în care îl întâlnește pe Arie, un prieten al tatălui ei, Yaarah este atrasă irezistibil de bărbatul în vârstă. Adulter începe să rimeze cu autodistrugere, căci toate reperele vechii sale existențe îi scapă printre degete. Până în momentul în care descoperă o cutie cu fotografii erotice și-și dă seama că cel care a subjugat-o sexual poate urmări o răzbunare peste timp. O carte senzuală și reflexivă, torențială și purificatoare, prin cufundarea deplină într-o conștiință – pe alocuri străină, pe alocuri familiară – aflată în plin zbucium.

 

Despre Zeruya Shalev

ZERUYA SHALEV s-a născut în anul 1959, în kibbutzul Kinneret din Israel. Obține un masterat în studii biblice, apoi lucrează ca redactor de literatură la Editura Keshet. În 1988 îi apare prima carte, un volum de poezie intitulat Țintă ușoară pentru lunetiști. În 1993, publică primul roman, Dansând, încremenind. Urmează romanele Viața amoroasă (1997; Humanitas Fiction, 2009, 2020), care îi aduce recunoașterea internațională, Soț și soție (2000) și Thera (2005). În 2004, la Ierusalim, cade victimă unui atentat cu bombă, recuperându-se cu greu. În 2011 îi apare romanul Fărâme de viață, iar în 2015, Durere. Zeruya Shalev este și autoarea a două cărți pentru copii, Puiul mamei (2000) și Uită-te la copil! (2014). De-a lungul carierei sale, scriitoarea a primit numeroase premii, printre care Premiul de Aur și Premiul de Platină ale Asociației Editorilor din Israel (1997), Corine (Germania, 2001), Amphi (Franța, 2003), ACUM (Israel; 1997, 2003, 2005), Wizo (Franța, 2007), Premiul Welt-Literatur (Germania, 2012), Fémina Étranger (Franța, 2014), Premiul Roma-Ierusalim (Italia, 2014), Premiul ADEI-WIZO (Italia, 2017), Premiul Jan Michalski pentru Literatură (Elveția, 2019). În 2017, i s-a acordat distincția Chevalière des Arts et des Lettres. Cărțile sale sunt publicate în peste 25 de limbi.

Recenzii

„Romanul Zeruyei Shalev este absolut singular. El va supraviețui oricărei mode literare prin rafinamentul cu care descrie sentimente contradictorii și prin curajul de a vorbi despre lucrurile esențiale.“ – Die Welt

„Personaje cu care te identifici visceral, scene erotice îndrăznețe și picturale, psihologie fină, emoții delirante. Un success total!“ – The New York Times

„O carte despre desfătarea trupului scrisă cu tristețe, ironie delicată și clarviziune.“ – Der Spiegel

„Într-un limbaj de o bogăție uluitoare, Shalev celebrează puterea sexualității, dar și abisurile ei.“ – Handelsblatt

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viața amoroasă
  • An apariție: 2020
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 280
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-626-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Zeruya Shalev
  • Traducere şi note: Ioana Petridean

Noi apariții

Author Spotlight

Eric-Emmanuel Schmitt

pagina autorului

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact