Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Herta Müller, Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică

Din categoriile eseistică

În colecția Seria de autor Herta Müller

Herta Müller, această autoare atât de neobişnuită, oferă în episoadele biografice care-i alcătuiesc cartea o privire foarte personală asupra scrisului ei, a căutării obstinate a cuvântului adevărat, dar şi asupra epocii. Cartea e, aşadar, deopotrivă autoportretul autoarei, permiţând cititorului urmărirea unui drum care duce din micul sat bănăţean, la literatură şi la literatura universală, precum şi o discuţie despre politică şi violenţa Puterii – portretul unei epoci pline de imperative nedrepte şi obtuze, creionată precis şi necruţător. Cu simţul demnităţii personale şi cu o morală a lucrurilor simple – a ceea ce nu trebuie făcut cu nici un preţ –, autoarea nu putea să nu ajungă în vizorul Securităţii. Climatul de suspiciune şi frică din acel timp e revelator pentru mulţi dintre noi, fie că am trăit epoca sau nu – fiindcă, scriind despre sine şi despre germanii din România, Herta Müller scrie implicit despre noi toţi cei de-aici. – Fireşte, „literatura nu poate schimba toate astea“ – spune autoarea. „Dar poate inventa prin limbă un adevăr – fie asta şi după –, care să ne arate ce se-ntâmplă în noi şi în jurul nostru atunci când valorile deraiază. Literatura îi vorbeşte fiecărui om în parte – ea este proprietate privată care-ţi rămâne în cap... Nimic altceva care să ne vorbească tot atât de stăruitor ca o carte. Şi care să nu ne ceară nimic în schimb, în afară de-a gândi şi a simţi.“Alte consideraţii despre scris şi singurătatea scrisului, despre autori ce-i sunt aproape Hertei Müller, prieteni sau contemporani – Oskar Pastior, Canetti, M. Blecher, Cioran (prins într-un pătrunzător portret) – ori despre Maria Tănase şi cântecele ei, întregesc acest volum important, dovedind totodată participarea empatică, sensibilitatea autoarei pentru limba şi cultura română.

  Lansare, Gaudeamus 2011

  Dana Pîrvan-Jenaru, „Aveţi o batistă?“ (Observator cultural, martie 2012)

  Marius Chivu, „Aceeaşi Herta“ (Dilema veche, martie 2012)

  Grete Tartler, „Cuvintele dictează ce trebuie să se întâmple“ (România literară, februarie 2012)

 

Seară de lectură la librăria Bastilia, 16 februarie 2012; de la stânga la drapta, Denisa Comănescu, Alexandru Al. Şahighian, Simona Kessler, Gabriel H. Decuble şi actriţa Cristina Găvruş.

Despre Herta Müller

HERTA MÜLLER s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 ºi în RFG. Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Publică romane: Omul este un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, 1986; Humanitas Fiction, 2011), Călătorie într-un picior (Reisende auf einem Bein, 1989; Humanitas Fiction, 2010), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992; Humanitas Fiction, 2009), Herztier (Animalul inimii, 1994; Humanitas Fiction, 2016), Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, 1997; Humanitas Fiction, 2014), Leagănul respiraţiei (Atemschaukel, 2009; Humanitas Fiction, 2010, 2024); volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame şi mătase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclină şi ucide, 2003) şi Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, 2011; Humanitas Fiction, 2011), volumul de interviuri Patria mea era un sâmbure de măr (Mein Vaterland war ein Apfelkern, 2014; Humanitas Fiction 2016),  volume de povestiri, precum şi volume de poeme-colaj. Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile Hertei Müller au fost traduse în aproape 60 de limbi. | Interviu (Matei Marin, Dilemateca, ianuarie 2011)

Recenzii

„O lecţie de citire... Ţi-ai dori ca unele din aceste texte să intre în memoria colectivă.“ (Gustav Seibt, Süddeutsche Zeitung)

„...o lectură care te luminează şi îmbogăţeşte uimitor... Rar un scriitor îţi permite o privire atât de exactă în adâncul operei sale.“ (Verena Auffermann, Deutschlandradio)

„De-o limpezime de cristal, precisă în fiecare detaliu şi în fiecare cuvânt. (...) Un scris de o mare virtuozitate, poetic, intens.“ (Regula Freuler, Neue Zürcher Zeitung am Sonntag)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 264
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-440-4
  • Colecție: Seria de autor Herta Müller
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Herta Müller
  • Traducere: Alexandru Al. Şahighian

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact