Păpușa

Traducere de Marius Dobrescu

Păpușa este cartea dedicată celei mai apropiate ființe din viața scriitorului, pe care, în mod paradoxal, Kadare declară că nu a înțeles-o niciodată pe deplin. O călătorie emoțională spre tinerețea și copilăria acestei figuri insondabile, de-a lungul căreia autorul își descoperă treptat povestea propriei deveniri.

Întorcându-se în realitatea apăsătoare a orașului natal, Gjirokastra, scriitorul pătrunde în intimitatea relațiilor unei familii albaneze tipice, o lume plină de mister și eresuri medievale. De tradiții crude și blândețe. De iubire neîmpărtășită și naivități revoltătoare. Printre rânduri, așa cum ne-a obișnuit, Kadare scrie cronica violentă a intrării și ieșirii Albaniei din comunism. Păpușa este, în primul rând, o carte autobiografică, sinceră și duioasă, iar personajul în jurul căruia se circumscrie această construcție barocă, fină și lunecoasă ca mătasea, nu e altcineva decât Hatidje Dobi, mama scriitorului.

Despre Ismail Kadare

ISMAIL KADARE (1936–2024) s-a născut la Gjirokastra, în Albania. A absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză a făcut-o în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020, 2026), care i-a adus notorietatea internațională. În anii următori a publicat romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii singurătăți (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015, 2026), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), Vremea iubirii (1984, 1986, 1996–1997; Humanitas Fiction, 2026), Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare a primit azil politic în Franța și până în 2001 a locuit la Paris, perioadă în care i-au apărut romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 s-a întors în Albania, continuând să scrie romane de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt. Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005), Jerusalem Prize (2015) și Neustadt International Prize for Literature (2020). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa este tradusă în aproape cincizeci de țări.

Recenzii

„Mama? Cea mai blândă, cea mai iubitoare, cea mai inteligentă, cea mai veselă, cea mai curajoasă... Acesta e refrenul pe care-l citim la toți scriitorii care își deapănă amintitile din copilărie și din tinerețe. Există însă și excepții, iar cea mai notabilă este marele prozator albanez Ismail Kadare. Mama lui? O păpușă. Fragilă, aproape imponderabilă, ca o figurină de mucava.“ (Bernard Pivot, Le Journal du dimanche)

„Ismail Kadare se întoarce neîncetat în orașul său natal, Gjirokastra. Această așezare medievală din sudul Albaniei, remarcabilă prin casele sale masive alcătuind un labirint de străduțe în pantă, este pentru el un refugiu sufletesc. Iar dacă revine aici în noul roman intitulat Păpușa, o face pentru a evoca figura mamei sale. Păpușa este doamna Kadare, a cărei apariție eterică i-a sugerat autorului această comparație. […] Kadare îl privește pe tânărul care a fost cu un ochi lucid și sarcastic, însă, atunci când își evocă mama și relația lor bizară, privirea îi este tandră.“ (Françoise Dargent, Le Figaro)

Alte Detalii