Închide Close

Editura Humanitas

Alexandra Ciocârlie, În oglinda Antichității

Scriitorii români și cultura greco-latină

În colecția în afara colecţiilor

„Într-o vreme în care face ravagii (şi nu numai la noi) tendinţa programatică de a se acorda tot mai puţină atenţie trecutului cultural, Antichitatea fiind aproape uitată, mi-am permis în această carte un gest, paradoxal vorbind, nonconformist. După ce în altă parte (În dialog cu anticii) m-am oprit asupra dramaturgilor români încercând să aflu în ce fel şi în ce măsură apropierea de cei antici i-a ajutat să-şi descopere propria identitate şi propriile valori, de data aceasta am vrut să arăt cum critici, poeţi şi prozatori – de la Titu Maiorescu la E. Lovinescu, de la Ion Budai-Deleanu la Ion Pillat, de la Alexandru Odobescu la Gheorghe Crăciun – au meditat asupra relaţiei dintre literatura antică şi cea modernă a epocii lor, ori chiar s-au inspirat în opera proprie din miturile, temele, motivele şi personajele preluate sau născocite de autorii elini şi latini. La capătul acestui drum parcurs împotriva curentului, îmi îngădui şi o platitudine: uitarea nu e cel mai bun sfătuitor.“ (Alexandra CIOCÂRLIE)

Despre Alexandra Ciocârlie

ALEXANDRA CIOCÂRLIE a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, Secţia de limbi clasice (1992), şi este doctor în filologie cu distincţia summa cum laude (2000). În prezent este cercetătoare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“. A predat cursuri de literatură latină şi literatură comparată la Universitatea din Bucureşti şi la Institutul de Teologie Romano-Catolică „Sfânta Tereza“ din Bucureşti. A urmat studii aprofundate la Universitatea „Michel de Montaigne“ din Bordeaux. A beneficiat de numeroase burse de studiu: „New Europe College“; „Vasile Pârvan“ la Accademia di Romania din Roma; „Petre Ţuţea“; bursă postdoctorală a Academiei Române. A publicat volumele Iuvenal, 2002 (premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România şi premiul pentru debut al revistei România literară); Şi totuşi, clasicii…, 2007 (nominalizare la Premiul Naţional pentru Arte, secţiunea literatură, şi la Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România); Cartagina în literatura latină, 2010 (premiul „Petru Creţia“ pentru filologie clasică, acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române); Ecouri ale clasicismului greco-latin în literatura română, 2013; În dialog cu anticii, 2014.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În oglinda Antichității
  • Subtitlu: Scriitorii români și cultura greco-latină
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 264
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5296-6
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Alexandra Ciocârlie

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact