Închide Close

Editura Humanitas

Constantin Eretescu, A doua naştere

Roman

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

„Matei Litera ajunse în Deltă pe la mijlocul lui noiembrie, împreună cu încă şase. Nici unul dintre ei nu arăta prea bine. Se vedea de departe că avuseseră parte de acelaşi tratament. Cel mai rău era Filip Nacu. Ştiau de acum ce-i aşteaptă. Soseau la timp pentru tăiatul stufului. Îi luă în primire la gara din Tulcea căpitanul Marin, comandantul coloniilor de muncă. [...] Visarea deveni dintr-odată un mijloc de supravieţuire. Singurul pe care-l avea. Poate că nu era numai al lui, se putea să fie un reflex de apărare, unul dintre lucrurile acelea foarte obişnuite, pe care oamenii nu le dezvăluie pentru a nu îngădui accesul în ultimul teritoriu rămas sub controlul lor. [...] Abandona existenţa, o anula, pentru a trăi într-o irealitate luminoasă, cotropitoare şi obsesivă. Se retrăgea în ea ca într-o fortăreaţă. Un spaţiu în care nu i se putea întâmpla nimic rău.“

Despre Constantin Eretescu

Născut în 1937 la Cetatea Albă, în Basarabia (astăzi în Ucraina), CONSTANTIN ERETESCU se refugiază în România, unde urmează Liceul „Mihai Eminescu" din București, se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universității din București, de unde este exmatriculat din motive politice în anul IV de studii, și se transferă un an mai târziu la Facultatea de Filologie, pe care o absolvă în 1961. Obține titlul de doctor în ştiințe filologice în 1976. Funcționează pe rând ca profesor la Școala elementară nr. 2 Copăceni, Ilfov, cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor (1964-1979) și profesor invitat la Universitatea Bloomington, Indiana (1971). Emigrează în Statele Unite în anul 1980, unde, în perioada 1983-1992, editează versiunea pentru America și Canada a periodicului Lupta, iar între 1986 şi 1996 predă cursuri de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din Providence, Rhode Island.

Cărți publicate: Noaptea, roman, Hiatus, Providence, 1988; Pensiunea Dina (Jurnal de emigrație) , Editura Fundației Culturale Române, București, 1995; În căutarea Alexandrei, roman, Cartea Românească, București, 1999; Dezvăluirile târzii ale unui pretins martor ocular, piesă în trei acte, Criterion Publishing, Atlanta, 2000; Pasărea de fier și fluturii, nuvele, Cartea Românească, București, 2001; Fețele lui Ianus. America văzută de aproape, Editura Fundației Cultu rale Române, București, 2001; Party cu un ceas mai devreme, roman, Universal Dalsi, București, 2001; Periscop. Mărturiile unui venetic, Editura Eminescu, București, 2003; Vrăjitoarea familiei și alte legende ale orașelor lumii de azi, Compania, București, 2003; Folclorul literar al românilor. O privire contemporană, Compania, București, 2004; Fata Pădurii și Omul Nopții. În compa nia ființelor supranaturale, Compania, București, 2007; Știma Apei. Studii de mitologie și folclor, Editura Etnologică, București, 2007; Uriașul Guguza și alte povești actuale, Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007; Visul lui Owen, Paideia, 2009; Mission en Roumanie. Culegerea de folclor românesc a lui Hubert Pernot (1928), Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2009; Dragă Maria, roman epistolar, Criterion Publishing, București, 2009; Cerbul din Cadillac. Folclor urban contemporan, Editura Etnologică, București, 2010; Cu ochii în zare. Exilați, emigranți, pribegi, Paideia, București, 2011.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: A doua naştere
  • Subtitlu: Roman
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 188
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3617-1
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Constantin Eretescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact