Închide Close
Cărţile care ne-au făcut oameni

Editura Humanitas

Dan C. Mihăilescu (ed.), Cărţile care ne-au făcut oameni

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

De când sunt „Omul care aduce cartea", am fost întrebat, în repetate rânduri şi în cele mai variate contexte, „care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat", ba chiar somat să dau zece, douăzeci de titluri de lecturi formatoare.Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de personalităţi culturale din România de azi - fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public - care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice?Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex Ştefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu... (Dan C. MIHĂILESCU)

Despre Dan C. Mihăilescu (ed.)

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013), Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Ciprian Măceșaru; Humanitas, 2014).

Interviu – „Ludicul histrionic îmi este a doua natură“ (România literară, aprilie 2014)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cărţile care ne-au făcut oameni
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Format: EPUB, PDF
  • ISBN: 978-973-50-2997-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Autor: Dan C. Mihăilescu (ed.)

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact