Închide Close

Editura Humanitas

Valentina Sandu-Dediu, Muzici în tonuri naţionaliste

„Combinând perspective muzicologice, istorice și culturale, studiul Valentinei Sandu-Dediu arată cum muzica a reflectat și a modelat naţionalismele Europei moderne şi plasează cultura muzicală românească într-un cadru continental mai amplu. De la stiluri muzicale propriu-zise până la presiunile ideologice şi politice, cartea oferă o modalitate originală de a «asculta» istoria zbuciumată a secolului XX european.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

 

„E muzica scrisă în vremea unei dictaturi diferită de cea compusă într-o lume liberă? Poți să-i convingi pe auditori că ești autentic, dar să te inspiri din muzica națională a altora? E oare naționalismul o ideologie mai influentă în muzica românească decât în cea franceză, rusă, italiană sau germană? Sunt doar câteva din întrebările la care răspunde Valentina Sandu-Dediu într-o carte populată cu figuri cunoscute ca Enescu, Rahmaninov, Bartók sau Schönberg. Erudită, autoa­rea ne îndrumă în hățișul instituțiilor, temelor și emoțiilor muzicale care au făcut ca naționalismul să fie la loc de cinste.“ — CRISTIAN PREDA

Despre Valentina Sandu-Dediu

VALENTINA SANDU-DEDIU a absolvit în 1990 Secția de muzicologie la actuala Universitate Națională de Muzică din București, unde în prezent este profesoară de muzicologie, stilistică și teorii ale interpretării. Din 2014 este rector al Institutului de Studii Avansate din București, Colegiul Noua Europă, iar din 2025 este membră corespondentă a Academiei Române. A beneficiat de stagii de cercetare la Viena, București, Berlin și Durham. A publicat peste 40 de studii şi 300 de articole, este autoarea câtorva serii de emisiuni radiofonice și de televiziune și a fondat în 2010 revista Musicology Today. A semnat următoarele volume de muzicologie apărute în România și Germania: Ipostaze stilistice şi simbolice ale manierismului în muzică, 1997; Muzica nouă între modern şi postmodern, 2004; Rumänische Musik nach 1944, 2006; Alegeri, atitudini, afecte. Despre stil și retorică în muzică, 2010; Octave paralele, Humanitas, 2014; În căutarea consonanțelor, Humanitas, 2017; a coordonat cele două volume Noi istorii ale muzicilor românești (împreună cu Nicolae Gheorghiță), 2020; Istorii și ideologii. Filarmonica din București (1868–2018), 2023, și a îngrijit volumul Tangențe și intersecții. România și Germania în dialog componistic, 2024. A primit Premiul Criticii Muzicale din România (1991), Premiul Academiei Române (1997), șase premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Premiul Fundaţiei „Ernst von Siemens“, München (1998, 2000, 2004), și, în 2008, Premiul Academiei de Ştiinţe Berlin-Brandenburg, acordat de Peregrinus-Stiftung.

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact