Închide Close

Editura Humanitas

Sacheverell Sitwell, Călătorie în România

Traducere, cuvânt înainte și note de Maria Berza

Fotografii de A. Costa, Richard Wyndham și alții

 

În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe extraordinară, pe care ediţia de faţă le recuperează în bună parte. Cartea lui Sacheverell Sitwell este un document complex şi emoţionant despre România interbelică, aşa cum apare ea unui călător străin, şi nu cum suntem prea adesea tentaţi să o supraidealizăm dintr-o perspectivă prea românocentristă. Este o Românie aflată, la acea vreme, la cea mai mare întindere teritorială şi, în consecinţă, la cea mai diversă înfăţişare culturală şi etnografică, un regat prosper şi tolerant, deopotrivă modern şi tradiţional, în care toţi locuitorii săi trăiesc în linişte şi pace. Şi totuşi interesul documentar al acestei cărţi aproape că este pus în umbră de emoţia sfâşietoare de a descoperi, prin ochii unui călător străin, un paradis pierdut pentru totdeauna.

Despre Sacheverell Sitwell

SACHEVERELL SITWELL (1897–1988) face parte din celebra „Triadă Sitwell“, sau, cum a fost numită în cercurile intelectuale londoneze interbelice excentrica asociere culturală a fraţilor Sitwell, „Cuibul de tigri“. Poet consacrat de numeroase volume de versuri, critic de artă validat de lucrări originale despre baroc, eseist şi memorialist inspirit de rafinate experienţe artistice, Sacheverell Sitwell nu şi-a dezminţit nicicum condiţia de aristocrat: a luptat în Primul Război Mondial, a locuit într-o fabuloasă reşedinţă de ţară şi a călătorit prin toată Europa cu nonşalanţa unui englez veritabil. Dintr-o lungă serie de călători englezi prin ţările române, însumând aventurieri şi mercenari, urmaţi de trecători, turişti, diplomaţi şi oameni de arme, jurnalişti, fotografi, romantici, scriitori, gentlemeni şi călători de lux, Sitwell face faţă indubitabil exigenţelor ultimelor două categorii.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Călătorie în România
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 258
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7333-6
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Sacheverell Sitwell
  • Cuvânt înainte: Maria Berza
  • Traducere şi note: Maria Berza

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact