Închide Close
Despre impatrita radacina a principiului ratiunii suficiente

Editura Humanitas

Arthur Schopenhauer, Despre impatrita radacina a principiului ratiunii suficiente

Din categoriile filozofie

În colecția în afara colecţiilor

Exista o explicatie, un temei pentru orice, chiar si pentru Dumnezeu, spre pilda? Schopenhauer cerceteaza critic folosirea universala a principiului ratiunii suficiente, pornind de la demonstratia lui Kant privitoare la neputinta ratiunii umane de a putea sa raspunda cu temei la intrebarile metafizice, de vreme ce cunoasterea noastra e limitata la conditiile experientei. Reiese ca principiul s-ar aplica numai la patru clase de obiecte, de unde si sintagma de "impatrita radacina", si anume lucrurilor materiale, conceptelor abstracte, constructiilor matematice si geometrice, motivatiilor subiectului. Sunt deci indreptatite patru tipuri de rationament: 1. cel in termeni de cauza si efect, aplicabil lucrurilor materiale; 2. cel logic, care lucreaza cu concepte abstracte; 3. cel calculator, care lucreaza cu numere si proprietati ale spatiului, cu referire la matematica si geometrie;4. cel intemeiat pe judecata morala, cu privire la motivatii.

Asadar, cand ajunge la probleme metafizice precum cunoasterea intregului lumii, a inceputului sau sfarsitului acesteia, a existentei lui Dumnezeu, autorul respinge rezolvarea lor rationala, adica dovezile traditionale, precum argumentul ontologic ori cel cosmologic.Eseul polemizeaza cu Descartes, Spinoza, Leibniz, Kant chiar, desi autorul recunoaste ca de la acesta din urma a invatat enorm, dar mai ales cu reprezentantii de seama ai idealismului german absolut, Fichte, Schelling si Hegel, continuatori ai argumentului ontologic, pe care-i ironizeaza pentru gandirea lor pretins confuza.

Despre Arthur Schopenhauer

ARTHUR SCHOPENHAUER s-a născut la Danzig pe 22 februarie 1788. Datorită averii moştenite de la tatăl său, a putut duce multă vreme o viaţă lipsită de griji, dedicându-se filozofiei. După studii de medicină şi ştiinţe ale naturii la Göttingen, întrerupte curând, îşi obţine în 1813 titlul de doctor în filozofie la Jena, cu lucrarea Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente. La sfatul îndrumătorului său de doctorat, filozoful sceptic Gottlob Ernst Schulze, îi citeşte pe Platon şi Kant. În 1811 audiază cursurile lui Fichte la Berlin, fiind mai degrabă dezamăgit. Prin mama sa, Johanna Schopenhauer, scriitoare cunoscută în epocă, tânărul Arthur reuşeşte să-l cunoască personal pe Goethe, care îi va fi o vreme partener de discuţii pe teme de teorie a culorilor. În urma discuţiilor şi a corespondenţei purtate cu Goethe, publică în 1816 scrierea Despre văz şi culori. La începutul anului 1819 apare Lumea ca voinţă şi reprezentare, o carte care cuprinde „o metodă de filozofare experimentată aici pentru prima dată şi care se diferenţiază complet de toate cele folosite până acum". Temperamentul tumultuos al autorului cărţii răzbate şi din lunga corespondenţă cu editorul Brockhaus, ce rămâne un document literar al epocii. Imediat după publicarea cărţii, Schopenhauer pleacă într-o călătorie în Italia, pentru ca, în 1820, să se înscrie ca docent privat la Universitatea din Berlin, profesând doar puţină vreme (dar rămânând înscris formal până în 1831). Concurenţa făţişă pe care încearcă să i-o facă lui Hegel în faţa studenţilor, programându-şi cursul în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu acesta, se termină cu o înfrângere: doar un număr de 9 studenţi, în total, sunt interesaţi de prelegerile sale. Hegel va muri de holeră în 1831, iar Schopenhauer părăseşte la rându-i Berlinul de frica bolii, mutându-se la Frankfurt. În 1839, scrierea sa Despre libertatea voinţei este premiată de Academia Norvegiană şi va apărea în 1841 împreună cu o altă scriere, căreia premiul îi fusese însă refuzat, intitulată Despre fundamentul moralei. În 1843 publică, tot la Brockhaus, a doua ediţie din Lumea ca voinţă şi reprezentare, însoţită de adăugiri substanţiale sub forma unui al doilea volum. De-a lungul întregii vieţi, Schopenhauer a ţinut în preajma sa şi un pudel, pe care la fiecare zece ani, când animalul îmbătrânea şi murea, îl înlocuia cu un altul asemănător, ce primea acelaşi nume, Atman (în sanscrită: „suflu vital"), fiind convins că cel în viaţă este o reîntrupare a celorlalţi, că este „ascunsul sâmbure al câinelui", cu o vorbă din Faust-ul lui Goethe. În 1851 apare Parerga şi Paralipomena, împreună cu Aforismele asupra înţelepciunii în viaţă. Acestea îi aduc celebritatea, publicul acordând acum atenţie, retrospectiv, şi cărţii sale de tinereţe. E, totodată, momentul în care Schopenhauer, care se considera întemeietorul unei noi religii, al unei soteriologii de sursă brahmanică şi deci opusă celei iudeo-creştine, se vede înconjurat şi de discipoli. Pe aceştia îi numeşte, fără vreo reţinere, „apostolii" şi „evangheliştii" săi. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunând că „va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant". Era convins de asemenea că, în viitor, va deveni obiectul unui adevărat cult. Moare de pneumonie la 21 septembrie 1860, la Frankfurt pe Main.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre impatrita radacina a principiului ratiunii suficiente
  • An apariție: 2008
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2029-3
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Arthur Schopenhauer
  • Traducere: Radu Gabriel Pârvu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact