Închide Close

Editura Humanitas

Robert Knapp, Romanii neştiuţi

Soldaţi, gladiatori, prostituate, piraţi, tâlhari, sclavi, oameni de rând

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Traducere și note de Anca‑Maria Dumitru și Cristian I. Dumitru

 

Istoria Romei, cea la care ne gândim cu toții, este populată de împărați, generali, senatori, filozofi sau poeți. Sub 1% din zecile de milioane. Privită astfel, ea se reduce la o scenă de teatru pe care se mișcă doar câțiva actori, într-un decor studiat și bine izolat de lumea reală. Robert Knapp, istoric și clasicist de prestigiu, recuperează magistral tocmai realitatea acestei lumi: viața oamenilor de rând, a celor pe care cronicile nu i-au împietrit în câteva fraze bine șlefuite.

Această carte ne poartă dincolo de marmura palatelor, în furnicarul străzilor, în mijlocul tavernelor, prin termele, prin bordelurile insalubre și prin arenele însângerate ale imperiului. Prin arheologia textelor și a obiectelor – de la paginile Noului Testament la graffiti, incantații și blesteme scrise pe foițe de plumb, vrăji și proverbe, cărți de tălmăcire a viselor. fabule, inscripții, epitafuri și artefacte insolite –, istoricul reconstituie o lume vie, foarte complicată și atât de străină de lumea noastră. Supraviețuirea cotidiană este marcată de teama de boală, de brutalitatea sclaviei, de încercările disperate ale omului de a-și controla destinul într-o lume profund ierarhizată. Cei care-și duc viața în acest univers straniu sunt însă la fel ca noi: suferă, se bucură, speră, iubesc, urăsc în tipare care ne sunt familiare.

Romanii neștiuți nu este doar o analiză academică riguroasă, ci și o adevărată revelație istorică, o călătorie exemplară și tulburătoare în lumea strămoșilor de acum două milenii. O lectură esențială dacă vrem să descoperim chipul uman, necosmetizat, al celei mai mari puteri antice.

 

„O expunere introductivă elegantă și revelatoare despre universul mental și viața cotidiană a celor care rămân, în mare măsură, invizibili în sursele literare ale elitei.“ — Bryn Mawr, classical review

Despre Robert Knapp

ROBERT KNAPP (1946–2023), istoric și clasicist de prestigiu, a predat timp de peste treizeci de ani istorie antică la Universitatea California, Berkeley. A publicat studii despre istoria Greciei antice și a Imperiului Roman, printre care: Aspects of the Roman Experience in Iberia, 206–100 B.C. (1980), Finis Rei Publicae. Eyewitnesses to the End of the Roman Republic (1999), Roman Córdoba (2011), The Dawn of Christianity. People and Gods in a Time of Magic and Miracles (2017; tr. Zorii creștinismului. Oamenii și zeii în vremea magiei și miracolelor, Humanitas, 2024).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Romanii neştiuţi
  • Subtitlu: Soldaţi, gladiatori, prostituate, piraţi, tâlhari, sclavi, oameni de rând
  • An apariție: 2026
  • Ediție: I
  • Pagini: 408
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-9200-9
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Robert Knapp
  • Traducere şi note: Anca‑Maria Dumitru, Cristian I. Dumitru

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact