Luis Landero, Jocuri ale varstei tarzii

Cand, in 1989, Luis Landero debuta cu Jocuri ale vastei tarzii, cititorii spanioli au descoperit cu surprindere ca se afla in fata unui mare scriitor, perfect stapan pe arta constructiei romanului, un scriitor care, inarmat cu luciditate, imaginatie, candoare si umor, se incumeta sa paseasca pe drumul deschis de Cervantes. Reactia criticii literare a fost prompta – Premiul National pentru Literatura si Premiul Criticii, in 1990 –, iar la scurt timp romanul a fost tradus in peste zece limbi. Jocuri ale varstei tarzii se afla la granita intre realitatea inacceptabila a existentei si fantasticul proiectat de idealurile noastre irepresibile. Gregorio, marunt functionar, e incitat de Gil – figura inca mai umila, traind la tara – sa-i vorbeasca despre lumea orasului, iar Gregorio e tentat sa fabuleze si isi construieste, din nazuintele lui secrete, un personaj seducator – poetul Faroni – caruia i se substituie. Incepe un joc al celor doi adolescenti intarziati, incarcat de porniri nobile si de stratageme pentru mascarea realitatii. In punctul in care fantezia se cere confirmata de realitate, se produce ruptura tragicomica: Gregorio si Gil devin un Don Quijote si un Sancho porniti in aventura riscanta a pacalelii de sine, singura solutie intr-o lume din care idealul poetic a disparut.traducere de Coman Lupu