Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş

Jurnalul de la Păltiniş – jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica – a fost bestseller al anilor '80, când se vindea pe sub mână si e împrumuta numai prietenilor de încredere. Ediţia a doua, revazută şi adaugită cu paginile cenzurate în 1983, a fost publicată de Humanitas în 1991 şi din acel an Jurnalul s-a vândut în peste 50 000 de exemplare.

Împreună cu Epistolarul, Jurnalul de la Paltiniş reconstituie în beneficiul tinerei generaţii e astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii '80, în jurul personalităţii lui Noica.

„... O astfel de carte istoriseşte o fabulă care, cu sau fără noi, merită să fie inventată.“ (Constantin Noica)

„Un străin care ar citi Jurnalul ar putea crede că în anii aceia oamenii din România nu făceau altceva decât să se piardă în meditaţii atemporale sau să viseze la soarta civilizaţiei. Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic şi îi dezvăluie adevăratul său gând: căutarea de sine. Crima ce încununează cartea îl priveşte mai puţin pe Maestru cât pe Discipol...“ (Emil Cioran) „... Această carte e în realitate un document de epocă, mărturia patetică a unor aspiraţii şi neputinţe care ar putea deveni sensul şi justificarea acestor ani de take-off, hărăziţi generaţiei noastre.“ (Andrei Pleşu)

„De fapt, ceea ce e în Jurnal de resortul filozofiei rămâne mai mult sau mai puţin enunţiativ, lucru normal, rostul cărţii nefiind de a expune o filozofie, ci de a înfăţişa o atitudine şi un program.“ (Alexandru Paleologu)

„Filozofia e pentru ei toţi [maestru şi discipoli] singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului, iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana... Restul nu-i decât deşertăciune, băcanie, irosire a vremii, carenţă a spiritului. Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală trufie...“ (N. Steinhardt)