, Leonardo da Vinci

Melancolia lui Da Vinci este melancolia marilor sperante si a gândurilor nemãrginite. Michelangelo si Rafael sunt oameni ai timpului lor. Între geniile lor si mediul lor, echilibrul este perfect. Sunt salutati, ovationati, recunoscuti. Opera lor este limitatã, pe mãsura fortelor lor; trãiesc bucuria mesterului harnic, care si-a dus sarcina la îndeplinire. Leonardo este precursorul unei epoci care încã n-a venit. Visul lui este ca prin stiinta pusã în slujba artei sã-l facã pe om stãpân peste întregul univers. Pe mãsurã ce înainteazã, distanta ce-l desparte de visul lui dã înapoi; încã n-am strãbãtut-o nici noi. Omul acesta, care a trãit atâta vreme cu oamenii, favoritul principilor, al doamnelor de vazã din Milano si Florenta, maestrul adorat de discipolii sãi, a cãpãtat înfãtisarea unui sihastru. Poate pentru cã poartã în el viziunea unei lumi noi, ca un Moise al unei tãri a fãgãduintei pe care o contemplã de departe, dar în care nu-i va fi dat sã punã piciorul. (extras din textul monografiei)