Închide Close

Editura Humanitas

***, Biblia după textul ebraic. 1 şi 2 Regi

Din categoriile religie

În colecția Religie

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor‑Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Sorin‑Ioan Loghin, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

 

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

 

Dipticul 1–2 Regi continuă firul narativ al cărților 1–2 Samuel, înfățișând evoluția poporului Israel sub domniile regilor care s-au succedat după moartea lui David. În structura sa pot fi identificate mai multe macrosecțiuni unitare. Prima (1 Regi 1–11) constituie o evaluare a domniei regelui Solomon. Dacă în capitolele de început suveranul e o figură eminamente pozitivă, în cele ulterioare portretul său capătă zone de umbră. Loialitatea regelui față de Dumnezeu este subminată de cultele idolatre ale numeroaselor sale soții, iar excelentele relații diplomatice și comerciale cu Egiptul sunt indiciul că succesul poate fi o capcană. Epoca solomoniană, în care disensiunile sociale și politice au dus la dezbinarea regatului în Regatul de Sud, cu sediul la Ierusalim, și Regatul de Nord, cu reședința la Samaria, este dovada că fastul și decadența sunt fețe ale aceleiași monede.

Declinul constant al celor două regate este subiectul macrosecțiunii 1 Regi 12– 2 Regi 17, partea centrală a dipticului 1–2 Regi, unde cititorul va întâlni o varietate de personaje subsumate unuia din cele două roluri dominante: regele (puterea politică) și profetul (puterea spiritual-carismatică). Distrugerea Regatului de Nord de către asirieni în 721 î.H. constituie un semn rău-prevestitor pentru locuitorii micului regat al lui Iuda. Intrat într-un declin care nu mai poate fi oprit, Regatul de Sud va pieri la rându-i în 587 î.H., când Ierusalimul este cucerit de babilonieni.

 

Volumul de față, 1 și 2 Regi, este al șaselea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al treilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Despre ***
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Biblia după textul ebraic. 1 şi 2 Regi
  • An apariție: 2026
  • Ediție: I
  • Pagini: 368
  • Format: 15x21 cm
  • ISBN: 978-973-50-9099-9
  • Colecție: Religie
  • Domeniu: religie
  • Autor: ***
  • Ediţie îngrijită de: Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact