Închide Close

Editura Humanitas

Dalai Lama, Herbert Benson, Howard E. Gardner, MinteȘtiință

Un dialog între Orient și Occident

În colecția Ştiinţă

Traducere de Nicoleta Neagoe

 

„Cred că scopul ultim al tuturor ființelor umane este dobândirea fericirii și a unui sens al împlinirii. Oamenii de știinţă studiază în special materia, dar nu pot ignora mintea omenească sau conștiinţa. Practicanţii spirituali sunt preocupaţi în primul rând de dezvoltarea minţii, dar nu-și pot ignora cu desăvârșire nevoile fizice. Iată de ce am insistat întotdeauna asupra importanţei de a împleti abordarea mintală cu cea materială în atingerea fericirii.“ — Sanctitatea Sa DALAI LAMA

 

„Dialogul dintre psihologiile budismului și Occident reprezintă întâlnirea unor paradigme diferite, fiecare cu propria unitate de măsură a experienţei umane. Doar în cadrul unei asemenea întâlniri intelectuale se poate naște o sinteză nouă. Pe măsură ce aceste sisteme, atât de mult timp separate, își continuă interacţiunea, există mari șanse ca fiecare să-l îmbogăţească pe celălalt. La fel cum psihologia modernă poate învăţa multe de la o veche știinţă a interiorităţii, tot așa pot exista căi prin care abhidharma și alte sisteme orientale de gândire să beneficieze de descoperirile știinţei moderne despre minte și creier. Într-adevăr, așa cum Sanctitatea Sa a spus despre dialogul dintre budism și știinţă: dacă știinţa modernă a dovedit că vreo credinţă budistă este greșită înseamnă că budismul va trebui să se schimbe, la rândul meu nutresc speranţa ca, în această întâlnire a căilor, psihologia modernă să fie la fel de flexibilă.“ — DANIEL GOLEMAN, ROBERT A.F. THURMAN

Despre Dalai Lama

Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama („Mare-Lama"), conducătorul spiritual al Tibetului (şi, până în martie 2011, şeful în exil al acestuia), s-a născut la 6 iulie 1935, în Tibet, ca fiu al unei familii de agricultori. La doi ani, a fost recunoscut drept reincarnarea celui de-al XIII-lea Dalai Lama. Şi-a început educaţia monastică la şase ani şi şi-a absolvit studiile la douăzeci şi trei de ani, cu cel mai înalt calificativ. În 1950, după invadarea, în 1949, de către chinezi a Tibetului, a fost chemat să-şi asume puterea politică. În 1954, poartă la Beijing convorbiri de pace cu autorităţile chineze. În 1959, în urma reprimării brutale a răscoalei naţionale tibetane de la Lhasa, Sanctitatea Sa e constrânsă să plece în exil. De atunci, trăieşte în nordul Indiei, la Dharamsala, sediul politic al administraţiei tibetane din exil. În 1959, 1961 şi 1965, la apelul său personal, Adunarea Generală a ONU a adoptat trei rezoluţii în problema Tibetului. În 1963, Sanctitatea Sa a prezentat un proiect de constituţie democratică pentru Tibet (Carta tibetanilor din exil, care consfinţeşte libertatea de exprimare, libertatea credinţei, de întrunire şi de mişcare). În 1992, şi-a făcut cunoscută viziunea privind viitorul Tibet liber. În septembrie 1987, a propus în faţa Congresului Statelor Unite ale Americii un plan de pace pentru Tibet (rămas fără răspuns din partea autorităţilor chineze). În iunie 1988, a prezentat în faţa Parlamentului European propunerea începerii de tratative între chinezi şi tibetani, care să aibă drept scop crearea unei entităţi politice democratice autonome, legate de R. P. Chineză prin politica externă şi cea de apărare comună. Sanctitatea Sa Dalai Lama este un om al păcii. În 1989, a primit, pentru lupta sa nonviolentă de eliberare a Tibetului, Premiul Nobel pentru Pace. A fost, de asemenea, cel dintâi laureat al aceluiaşi premiu pentru grija manifestată faţă de problemele mondiale ale mediului. A făcut călătorii în peste 60 de ţări de pe cele şase continente, s-a întâlnit cu preşedinţii, prim-miniştrii şi capetele încoronate ale marilor naţiuni ale lumii şi a purtat dialoguri cu conducătorii diferitelor religii şi cu mari oameni de ştiinţă. Începând cu 1959, a primit peste optzeci de importante distincţii, premii şi doctorate onorifice, drept recunoaştere a mesajului său de pace, nonviolenţă şi înţelegere interreligioasă. Este autorul a peste şaptezeci de cărţi, printre care: The Art of Happiness, Ethics for the New Millennium, The Art of Happiness at Work, Violence and Compassion: Dialogues on Life Today.

Despre Herbert Benson
Despre Howard E. Gardner
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: MinteȘtiință
  • Subtitlu: Un dialog între Orient și Occident
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 204
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5762-6
  • Colecție: Ştiinţă
  • Autor: Howard E. Gardner, Dalai Lama, Herbert Benson
  • Traducere: Nicoleta Neagoe

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact