MARIN TARANGUL (1938-2010) este licenţiat al Institutului Teologic din Sibiu (1959). Studiile de doctorat în istoria religiilor îi sunt întrerupte în 1961, când este arestat şi condamnat politic. Este eliberat în 1964. În 1971 obţine licenţa în istoria artei la Institutul de Istorie şi Teoria Artei din Bucureşti. Între 1966 şi 1979 publică poezii şi eseuri în principalele reviste culturale bucureştene, este membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista Amfiteatru şi la studioul Animafilm. În urma respingerii sau amânării de către cenzură a mai multor texte, cere oficial expatrierea. În 1979 se stabileşte în Franţa. Aici obţine două doctorate în filozofie, la Institutul Catolic şi la Sorbona (cu teza „Icoana, experienţă şi realitate – discurs acrotatic“), iar în 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secţia română (cu teza „Poezia lui Nichita Stănescu şi arta poetică“).
Scrieri: Threnos, ESPLA, Bucureşti, 1968 (poezii); Bosch, Meridiane, Bucureşti, 1968; Legile pămîntului, Albatros, Bucureşti, 1973 (poezii); Inima cea mică, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977 (basme); Fidias, Meridiane, Bucureşti, 1968; Roata timpului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979 (poezii); Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, Humanitas, Bucureşti, 1992 (eseu); Prin ochiul lui Nichita, Cartea Românească, Bucureşti, 1996 (eseu); Predici profane pentru dezmorţirea minţii, Humanitas, Bucureşti, 1997 (eseuri).
