Alexander Baumgarten, Principiul cerului

Problema unitatii intelectului sau cea a eternitatii lumii nu sunt nici probleme disparate, nu sunt nici obiecte proprii medievistilor, menite etern sa fie subiecte de articole specializate pe istoria manuscriselor, a surselor literare sau a stabilirii succesiunilor de idei. Dimpotriva, ele trebuie gandite de cei care cunosc colateral gandirea medievala, pentru a proba iesirea lor intr-o disputa de idei mai vaga istoric, dar mai fertila filozofic. [...] Acum zece ani, cand redactam textul acestei carti pregatindu-l ca teza de doctorat, eram preocupat mai degraba, scolareste, de reconstructia istorica a evenimentelor disputelor pariziene legate de temele de mai sus. „Legand" atunci temele intre ele, in virtutea analogiei, am numit conglomeratul conceptual al unitaii intelectului si al eternitatii lumii „principiul cerului". [...] Dimpotriva, acum centrul de greutate al intrebarii s-a mutat, vazand in cercetarea istorica propriu-zisa doar un pretext pentru o intrebare mai ampla, pentru al carei raspuns intreg acest volum ar trebui sa fie o simpla deschidere: de ce insista gandirea antica si medievala, in cateva ocurente prestigioase ale ei, asupra faptului ca actul gandirii este asumarea unui principiu universal dat (cer, cetate, intelect), individuat incomplet si insotit in permanenta de un rest de nedizolvat, care asigura eternitatea gandirii si, simultan, marginalitatea ei fata de un „de negandit" ce nu se epuizeaza niciodata, dar care este insasi conditia de posibilitate a gandirii? ALEXANDER BAUMGARTEN