Lucius Annaeus SENECA (sau Seneca cel Tânăr), om de stat, filozof și scriitor latin, s-a născut în anul 4 î.Cr. la Corduba (azi Córdoba), în provincia romană Hispania. În pofida unei sănătăţi precare urcă destul de repede în ierarhia politică a unei Rome marcate de regimuri tiranice și represive. Câștigă și faimă literară, scriind tragedii și tratate cu caracter filozofic, literar și știinţific. Este, pe rând, condamnat la moarte de Caligula, apoi de Claudius, exilat opt ani în insula Corsica, apoi numit pretor și preceptor al tânărului împărat Nero. Timp de alţi opt ani Seneca va fi adevăratul conducător al Imperiului Roman – o perioadă de pace și prosperitate. Treptat, relaţiile sale cu Nero se răcesc, iar acuzaţiile și calomniile se înmulţesc, acestea insistând pe contrastul dintre imensa bogăţie a lui Seneca și nobilele precepte stoice pe care le promova. În anul 65, în urma descoperirii unui complot împotriva lui Nero, în care ar fi fost implicat și Seneca, filozoful este obligat să se sinucidă.
Dintre operele sale cele mai importante amintim: De brevitate vitae (Despre scurtimea vieţii), De providentia (Despre providenţă), Quaestiones naturales (Problemele naturii), De vita beata (Despre viaţa fericită), De ira (Despre mânie), tragedii ca Fenicienele, Hercule furios, Troienele, Medeea, pamfletul Apokolokyntosis divi Claudii (Prefacerea în dovleac a împăratului Claudius).
