Georg Captivus Septemcastrensis, Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor

Prima ediție în limba română, cu Prefața lui Martin Luther de la 1530

Traducere de Ioana CostaStudiu introductiv de Constantin Erbiceanu

Cartea lui Georg Captivus Septemcastrensis a fost publicată la Roma în 1481. Data este relevantă, pentru că i-a conferit cumva titlul de „prim incunabul românesc“, într-un sens lax, de vreme ce „românesc“ se referă, cu aproximaţie, la autor, nu la limbă ori la locul unde a fost tipărită.

„Literatura română de expresie latină cunoaște, în chip surprinzător, două lucrări dedicate în exclusivitate lumii turcești, din două perspective opuse, scrise în epoci așezate de o parte și de cealaltă a momentului de akme, de maximă înflorire a Imperiului othman. Georg Captivus este reversul Principelui Cantemir, aflat la Înalta Poartă într-o epocă ce-i permite să scrie nu doar despre «mărirea», ci și despre «decăderea» ei. Georg este rob la Adrianopole pe când încă mai era capitala imperiului; Cantemir trăiește la Constantinopole, ca ostatic princiar, din 1687 până în 1710, cu scurte întreruperi. Cele două decenii turcești ale lui Cantemir par să aibă puţine în comun cu ale lui Georg. Scopul lucrării e diferit, așa cum vădit diferite sunt instrumentele cercetării, sursele bibliografice și martorii nemijlociţi cu care intră în contact, abordarea și anvergura știinţifică, publicul căruia i se adresează, curiozitatea cărturarului, stilul scriiturii și componenta teologică. Imensa lucrare a lui Cantemir, cunoscută și elogiată, Istoria măririi și decăderii Curţii othmane..., poate fi citită însă în paralel cu acest Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor: amândouă au de câștigat în nuanţări și în profunzime, conturând deopotrivă portretul unui neam și portretele celor doi autori, trăitori vreme de douăzeci de ani printre turci, despărţiţi de două veacuri și jumătate de istorie, încheindu-și viaţa departe de lumea pe care o descriseseră, dar și de ţinuturile natale.“ (Ioana Costa)

„Este surprinzător că istoricii români, în¬cepând cu Nicolae Iorga, nu au folosit acest text important și original, în timp ce cercetătorii occidenali, germani și maghiari, dar și italieni sau britanici, îl citează în numeroase lucrări, încercând să-i deslușească misterele unor aluzii și mesaje secrete. Prin această ediţie, un text esenţial devine accesibil atât pentru cercetătorii diverselor discipline, de la turcologie la teologie, cât și pentru toţi cititorii interesaţi. Tratatul lui George de Ungaria este nu numai o «răfuială» teologică cu isla¬mul, ci și o inestimabilă sursă de informaţii despre Turcia secolului al XV-lea și totodată o interesantă mărturie a unui tânăr transilvănean smuls din mediul creștinismului medieval și strămutat într-un mediu cultural și religios străin.“ (Constantin Erbiceanu)

Ilustraţia copertei: Urcarea pe tron a sultanului Mahomed II la Edirne în 1451 (miniatură dintr-un manuscris de la 1584; pictor otoman anonim)