Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yu Hua, În viață

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Mugur Zlotea

 

Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat în 2002 James Joyce Award. Romanul În viaţă, apărut în 1993 şi interzis iniţial de autorităţile chineze, este considerat una dintre cele mai influente zece cărţi ale ultimelor trei decenii în China. S-a vândut de-a lungul anilor în peste şase milioane de exemplare şi a devenit un adevărat fenomen editorial. A fost recompensat în 1998 cu Premiul Grinzane Cavour şi în 2014 cu Premiul Giuseppe Acerbi. Ecranizarea în regia lui Zhang Yimou a câştigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes din 1994.

 

Yu Hua mărturiseşte în introducerea uneia dintre ediţiile chineze că ideea acestui roman i-a venit de la cunoscutul parlor song „Old Black Joe“. În viaţă este cronica unei transformări individuale, fără nici un fel de adaos eroic, iar Xu Fugui, personaj central şi narator spumos, ajunge un maestru al supravieţuirii, captiv în labirintul a patru decenii de istorie modernă a Chinei: Războiul Civil, venirea la puterea a Partidului Comunist, Marele Salt Înainte, Revoluţia Culturală și perioada post-maoistă. Fugui nu încearcă să-și înfrângă destinul și nici nu se răzvrătește. Povestea lui nu este cea a unei lupte continue împotriva tăvălugului istoriei, ci una a răbdării şi a bucuriei de a rămâne în viaţă.

Despre Yu Hua

YU HUA s-a născut în 1960 în oraşul Hangzhou din provincia Zhejiang, într-o familie de medici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului fiindcă „nu-i plăcea să se uite în gura oamenilor toată ziua“. Copilăria lui a fost puternic marcată de Revoluţia Culturală, fapt ce a lăsat urme profunde şi asupra scrisului său. A debutat în 1984 cu o povestire şi s-a impus rapid printre cei cei mai apreciaţi autori de proza scurtă ai generaţiei sale. La începutul anilor ’90 Yu Hua a renunţat treptat la experimentalismul inițial şi s-a consacrat romanului, publicând: Strigăte în ploaie (Zai xiyu zhong huhan, 1991), În viaţă (Huozhe, 1993; Humanitas Fiction, 2016), Cronica unui negustor de sânge (Xu Sanguan mai xue ji, 1998; Humanitas Fiction, 2017), Fraţii (Xiongdi, 2008), Ziua a şaptea (Di qi tian, 2013; Humanitas Fiction, 2020). Pe lângă romane, a publicat mai multe volume de povestiri şi cinci volume de eseuri, între care se remarcă Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor (Humanitas, 2019), ce cuprinde 26 de texte scrise între 1999 și 2018, apărute inițial în ziare occidentale, și volumul China în zece cuvinte (Shi ge cihui li de Zhongguo, 2011; Humanitas, 2018). Romanele În viață și Cronica unui negustor de sânge au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China.Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Mai multe premii, titluri și distincții naționale și internaționale i-au fost acordate de-a lungul timpului: Premio Grinzane Cavour (1998), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2004), Barnes & Noble Discover Great New Writers Award (2004), Premiul pentru contribuții deosebite în domeniul cărții (China, 2005), Prix Courrier International du Meilleur livre étranger (2008), Premio Giuseppe Acerbi (2014). Cărțile lui au fost traduse în peste 30 de limbi. Actualmente, Yu Hua trăieşte la Beijing, iar articole semnate de el apar în The New York Times.

 

Fotografia autorului © Radu Sandovici

Recenzii

„Yu Hua este un Hemingway chinez.“ — Le Monde

 

„Yu Hua este cea mai profundă voce a Chinei de astăzi. În viaţă nu sondează numai adâncimile a tot ceea ce înseamnă China şi poporul chinez, ci ajunge până în străfundurile a tot ceea ce este o fiinţă omenească.“ — Lisa See

 

În viaţă este un roman de o forţă emoţională incredibilă.“ — Dai Sijie

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În viață
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-121-1
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yu Hua
  • Traducere: Mugur Zlotea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact