Închide Close

Editura Humanitas Fiction

William Golding, Beznă clară

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Beznă clară a primit James Tait Black Memorial Prize. În 1983, William Golding a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului Nobel: „pentru romanele sale care, cu perspectiva clară a artei narative realiste şi cu diversitatea şi universalitatea mitului, iluminează condiţia umană în lumea de astăzi“.

Un roman misterios şi complex, Beznă clară e povestea lui Matty, un băieţel care scapă ca prin minune dintr-un bombardament în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând însă oribil mutilat pentru tot restul vieţii. Ducând o existenţă complicată, respins de oameni din cauza înfăţişării sale şi fără nici un sprijin, Matty trăieşte experienţe extrasenzoriale care îl conving că menirea sa în lume e una specială. Treptat, cei din jurul lui ajung să-l perceapă ca pe un sfânt şi vor să-l urmeze. Frecventând anticariatul lui Sim Goodchild, el le observă acolo pe cele două surori gemene, Toni şi Sophy Stanhope, a căror pornire spre violenţă şi rău datează încă din copilărie: încep prin a chinui animale, iar Sophy sfârşeşte prin a pune la cale răpirea şi chiar uciderea absurdă prin gratuitatea sa a unui băiat. Un roman despre violenţă şi nebunie, despre căile neaşteptate prin care o fiinţă părând să fi pierdut totul reuşeşte să regăsească lumina.

  Rodica Grigore, „Despre întuneric şi lumină“ (Cultura, iunie 2015)

Despre William Golding

Scriitorul britanic WILLIAM GOLDING s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935. Debutează cu un volum de versuri (Poems) în 1934. Se angajează pentru scurt timp ca actor, apoi devine profesor la Bishop Wordsworth's School din Salisbury, Wiltshire. În 1940 se alătură Marinei Regale, reluându-şi în 1945 postul de profesor, pe care-l va părăsi definitiv în 1961. Experienţa războiului – participă la scufundarea navei germane Bismarck şi la debarcarea din Normandia – îl marchează profund şi-l împiedică să mai vadă în om o fiinţă inocentă: pentru el până şi copiii poartă în suflet germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, Împăratul muştelor (Lord of the Flies, 1954; Humanitas Fiction, 2007, 2009, 2013), respins de douăzeci şi unu de editori înainte de a fi publicat de Faber&Faber şi care cunoaşte un succes răsunător odată cu apariţia ediţiei paperback în 1959. Îi urmează alte unsprezece romane: The Inheritors (1955), Pincher Martin (1956), Free Fall (1959), The Spire (1964), The Pyramid (1967), Zeul scorpion (The Scorpion God, 1971; Humanitas, 2004), Darkness Visible (1979), The Paper Men (1984), trilogia To the Ends of the Earth, care cuprinde romanele Iniţierea (Rites of Passage, 1980; Humanitas, 2003), distins cu Booker Prize, Înfruntarea (Close Quarters, 1987; Humanitas, 2004) şi Fire Down Below (1989). A mai publicat o piesă de teatru şi două volume de eseuri. În 1983 Golding primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 19 iunie 1993 în Perranarworthal, Cornwall, lăsând neterminat romanul The Double Tongue, apărut în 1995.

Recenzii

„William Golding e un adevărat vrăjitor, asemenea lui Merlin, cu acest roman el aruncă o vrajă asupra cititorilor săi. Beznă clară e un roman magic.“ (The New York Times Book Review)

„Un strălucit roman negru. Scris cu excelentă intuiţie şi cu un umor surprinzător, e o mare plăcere să-l citeşti.“ (The Atlantic Monthly)

Beznă clară, trebuie spus de la bun început, are o forţă incredibilă şi o intensitate a viziunii fără egal.“ (The Times Literary Supplement)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Beznă clară
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 312
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-791-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: William Golding
  • Traducere: Iulia Gorzo

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact