Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimuțe

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Alexandra Coliban

 

Una dintre cele mai citite cărți ale lui Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimuțe este o declarație de dragoste și de război facută de scriitor rasei umane. Cu ironia supremă și fraza albă, mușcătoare, care l-au consacrat, Vonnegut are în acest volum o energie creatoare de zile mari.

 

Bun venit printre maimuțe îi adună laolaltă pe EPICAC, computerul îndrăgostit și poet, un Cyrano al vremurilor noastre; pe Harrison Bergeron, victimă a politicii egalitare a unui stat al viitorului; pe Billy Poetul, revoluționarul dintr-o lume distopică, în care oamenii trăiesc anesteziați de la brâu în jos; pe domnișoara Ispita, condamnată aprioric pentru frumusețea ei; pe un colonel american care joacă o diabolică partidă de șah, în care piesele sunt oameni vii. Fiecare dintre povestirile incluse în volum este o microlume completă, fascinantă, fiecare îndreptând câte un deget acuzator sau jucăuș către lumea noastră.

Despre Kurt Vonnegut

KURT VONNEGUT s-a născut la 11 noiembrie 1922 la Indianapolis, într-o familie cu rădăcini germane. Studiază chimia și biologia la Cornell University și Carnegie Institute. În 1942 se înrolează în armată. Luat prizonier la Dresda, în 1945, este supraviețuitor al bombardamentului asupra orașului, experiență atroce care îi inspiră romanul Abatorul cinci sau Cruciada copiilor: Un dans obligatoriu cu moartea (1969). Întors în America, Vonnegut își reia studiile, de această dată în antropologie. Între anii 1946 și 1950 lucrează la compania General Electric, postură satirizată în primul său roman, Pianul mecanic (1952; Humanitas, 2006). Din același an, Kurt Vonnegut se dedică în exclusivitate scrisului. În 1959 publică al doilea roman, Sirenele de pe Titan (Humanitas Fiction, 2007), apoi Leagănul pisicii (1963), Fii binecuvântat, domnule Rosewater sau Nu strica orzul pe gâște (1965), Mama Noapte (1966), Micul dejun al campionilor sau La revedere, tristă zi de luni (1973), Bufoniada sau Gata cu singurătatea! (1976; Humanitas, 2006), Pușcăriașul (1979; Humanitas Fiction, 2009), Dick Ochi-de-mort (1982), Galápagos (1985), Barbă Albastră (1987), Hocus-Pocus (1990), Cutremur de timp (1997; Humanitas Fiction, 2009). Printre volumele sale de povestiri se numără: Canarul din cușca pisicii (1961), Bun venit printre maimuțe (1968; Humanitas Fiction, 2008, 2019) și Tabachera din Bagombo (1999; Humanitas Fiction, 2014, 2019). Kurt Vonnegut a scris de asemenea o piesă de teatru (La mulți ani, Wanda June), volume de eseuri și „colaje autobiografice“. S-a stins din viață la 12 aprilie 2007. În 2008 apare primul volum postum al autorului, Retrospectivă asupra Armaghedonului (Humanitas, 2010), care cuprinde povestiri și eseuri având drept temă principală războiul. | www.vonnegut.com

Recenzii

„Vonnegut smulge carnea personajelor de pe oase și te face să râzi la spectacol. Bun venit printre maimuțe conține douăzeci și cinci de povestiri și fiecare dintre ele face să vibreze un alt nerv.“ – The Charlotte Observer

 

„Povestirile din volumul Bun venit printre maimuțe abundă în personaje memorabile, realități fantastice, dialoguri impecabil ritmate, satiră și umor de primă clasă.“ – Publishers Weekly

 

„Kurt Vonnegut este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori americani.“ – Graham Greene

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Bun venit printre maimuțe
  • An apariție: 2019
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 368
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-456-4
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Autor: Kurt Vonnegut
  • Traducere şi note: Alexandra Coliban

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact