Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Ricardo Piglia, Calea Idei Brown

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Roman de campus, poveste de dragoste, thriller captivant cu elemente de road movie, carte tradusă în peste zece limbi, Calea Idei Brown este un omagiu de mare fineţe adus ficţiunii americane. Considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene, Ricardo Piglia se remarcă printr-o scriitură hipnotică, inconfundabilă, care trece cu uşurinţă de la autobiografie la satiră.

Emilio Renzi părăseşte Argentina încercând să fugă de frustrări profesionale, de melancolie şi anxietate, de amintirea unui mariaj încheiat; lumea americană în care vrea să se reinventeze este însă plină de constrângeri, pe care le constată cu amară ironie, şi dominată de „violenţa teribilă a oamenilor educaţi“ din mediul universitar. Ida Brown îl fascinează, îl atrage într-un misterios joc erotic şi îi oferă iluzia acestei „reinventări“. După accidentul în care tânăra îşi găseşte moartea, Renzi se cufundă în cea mai adâncă disperare: înţelege nu numai că a devenit suspect, că se află sub supraveghere şi că îi este în joc reputaţia academică, dar şi că pasiunea lui obsesivă nu se va stinge până când nu va descoperi adevărul. Ricardo Piglia se inspiră din cazul de mare ecou cunoscut sub numele de Unabomber pentru a face o subtilă analiză a formelor de violenţă care marchează societatea americană. Mergând pe urmele Idei Brown, Renzi pune cap la cap piesele unui puzzle complex ce scoate la iveală, într-un final, nu numai trecutul femeii iubite, ci şi pe cel al straniului personaj Thomas Munk, autor al unui radical Manifest.

Despre Ricardo Piglia

Scriitor, eseist, critic, profesor universitar şi scenarist, RICARDO PIGLIA s-a născut la Adrogué, Buenos Aires, în 1940, şi este unanim considerat un autor emblematic al literaturii contemporane de limbă spaniolă. A studiat istoria la Universidad Nacional de La Plata. După absolvire a fondat reviste culturale, a făcut parte aproape zece ani din redacţiile mai multor edituri din Buenos Aires, a condus faimoasa colecţie de romane poliţiste Serie Negra, în care au apărut în traducere cărţile unor autori precum Dashiell Hammett, Raymond Chandler, David Goodis şi Horace McCoy, şi a predat vreme de cincisprezece ani în universităţi atât din Argentina, cât şi din străinătate (printre care Harvard şi Princeton). A publicat cinci romane, Respiración artificial, 1980, La ciudad ausente, 1992, Plata quemada, 1997, Blanco nocturno, 2010, şi Calea Idei Brown, 2013 (El camino de Ida). A semnat, de asemenea, mai multe volume de povestiri, dintre care menţionăm La invasión, 1967, Nombre falso, 1975, Prisión perpetua, 1988, El pianista, 2003, şi numeroase lucrări de critică precum Crítica y ficción, 1986, Formas breves, 1999, El último lector, 2005, Las tres vanguardias, 2016. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, iar activitatea şi creaţia sa au fost răsplătite cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: Premio Planeta Argentina, Premio Iberoamericano de Letras „José Donoso“, Prix Roger Caillois, Premio de la Critica, Premio Rómulo Gallegos, Gran Premio de Honor de la Sociedad Argentina de Escritores, Premio Iberoamericano de Narrativa „Manuel Rojas“, Premio Formentor de las Letras.

Foto © Ale Lopez

Recenzii

„Ricardo Piglia este un autor de prim rang. A moştenit inteligenţa provocatoare a lui Borges, entuziasmul lui pentru explorarea neobosită a literaturii şi interesul pentru profunzimi tainice.“ (The Independent)

„Un roman pe care nu îl poţi lăsa din mână. Nu mai dormi. Se aud doar paginile întorcându-se.“ (Le Nouvel Observateur)

Calea Idei Brown este o carte palpitantă, abil orchestrată, asemenea unei excelente partide de şah.“ (Le Monde des Livres)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Calea Idei Brown
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-081-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ricardo Piglia
  • Traducere: Alina Cantacuzino

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact